Dan Petrescu s-a plâns că jucătorii importanţi de la CFR sunt vânduţi, dar patronul Neluţu Varga a răspuns rapid.
"Vrem și obiective, vrem și aia, și aia… Dar nu era normal să stăm toți până la final, să zicem că nu pleacă nimeni până nu ajungem în grupe? Și atunci, dacă ieșim, ok, asta e, începem să vindem pe cine vindem.Dar realitatea e alta și pentru asta eu sunt îngrijorat, sincer! Nu mai contează prețul, eu nu mă bag la prețuri. Eu vreau ca CFR să se califice, ăsta e scopul meu, pentru că antrenorul răspunde de rezultate", a declarat Dan Petrescu.
Karlo Muhar şi Răzvan Sava sunt ultimii jucători de care s-a despărţit CFR Cluj. În locul lor au fost aduşi Damjan Djokovic şi Mihai Popa.
"Îmi e drag. Îl înțeleg perfect, pentru că și eu vreau performanță și bani mulți. Dar, trebuie să înțeleagă că un club funcționează și din vânzarea de jucători. Altfel, nu poți să plătești mereu salarii mari și să creezi condiții.
Am adus și vom aduce jucători cel puțin de același nivel cu cei care pleacă. Valoarea echipei nu scade, dar încasările cresc.
Avem oferte pentru 17 jucători. Suntem un club care știm să facem și bani și performanță. Obiectivul s-a schimbat. În trecut era vorba doar de performanță, performanță, performanță. Acum ne dorim performanță, bani, performanță", a declarat Nelu Varga pentru Prosport.
CFR Cluj va întâlni echipa Pafos FC în play-off-ul Conference League la fotbal, după ce formaţia cipriotă a surclasat-o pe ŢSKA 1948 Sofia, cu 4-0, după prelungiri, joi seara, pe teren propriu, în manşa secundă a turului al treilea preliminar.
După 1-2 la Sofia, Pafos FC a reuşit in extremis să trimită meciul de acasă în prelungiri, prin golul lui Derrick Luckassen (90+7), în condiţiile în care bulgarii jucau din prima repriză în zece. Jaja (94), Anderson Silva (100) şi autogolul lui Reian Daskalov (118) au parafat calificarea lui Pafos în play-off. Mijlocaşul român Vlad Dragomir a fost integralist la Pafos.
Vicecampioana Poloniei, Slask Wroclaw, cu Tudor Băluţă pe banca de rezerve, a fost eliminată din competiţie, deşi a învins-o pe FC St. Gallen cu 3-2. Elveţienii s-au impus cu 2-0 în primul meci. La Wroclaw, oaspeţii au deschis scorul, după care Slask a punctat de trei ori. În repriza secundă, cu 24 de minute adiţionale, Slask a avut trei eliminaţi, iar St Gallen a reuşit să înscrie golul calificării.
Şi Hapoel Beer-Sheva a avut trei eliminaţi în meciul cu Mlada Boleslav, câştigat de cehi cu 4-2, la Loveci (Bulgaria). În prima manşă scorul a fost egal, 1-1. Atacantul român Antonio Sefer a rămas pe banca de rezerve la Hapoel.
NK Maribor, care a eliminat-o pe Universitatea Craiova din turul al doilea preliminar, s-a calificat în play-off, după 4-2 cu Vojvodina, la loviturile de departajare, la Novi Sad. Sârbii aveau 1-0 după prelungiri, după ce NK Maribor s-a impus cu 1-0 în prima manşă.
AEK Atena a fost eliminată de echipa armeană FC Noah, chiar dacă s-a impus cu 1-0 pe teren propriu. FC Noah câştigase cu 3-1 în prima manşă.
Echipa poloneză de ligă secundă Wisla Cracovia s-a calificat în play-off după 12-11 cu Spartak Trnava la loviturile de departajare, într-un meci câştigat cu 3-1 după prelungiri. Slovacii s-au impus în tur cu 3-1, scrie Agerpres.