Echipa națională a României urmează să câștige meciul cu naționala Kosovo la „masa verde”. UEFA va transmite în curând decizia finală.
România - Kosovo a început la ora 21:45, meci desfășurat pe Arena Națională din Capitală, care contează pentru a cincea etapă a Ligii Națiunilor.
UPDATE: UEFA transmite, pe site-ul oficial, că va comunica informații suplimentare în timp util. Fără îndoială, kosovarii pierd la „masa verde” meciul, după ce au ieșit de pe teren. Arbitrul partidei nu le-a permis jucătorilor din Kosovo să părăsească terenul de joc.
Arbitrul danez fluieră finalul de meci - România câștigă, după ce kosovarii au renunțat să revină pe teren. Meci Abandonat!
Jucătorii români revin pe teren. Kosovarii încă se lasă așteptați.
Ora 00.37: ULTIMATUM pentru Kosovo, pentru a reveni pe teren.
Mircea Lucescu pleacă spre vestiare. O decizie nu a fost luată încă.
Jucătorii români au început încălzirea, dar meciul întârzie să reînceapă.
Kosovo nu dorește să revină pe teren, iar UEFA urmează să ia decizia finală cu privire la soarta meciului.
Unii dintre jucătorii kosovari au imitat vulturul albanez la ieșire de pe teren.
Min 90+3: Momente tensionate între cele două formații. Kosavarii au părăsit terenul, după ce au provocat fanii din tribune.
Min 90+1: Denis Alibec și Amir Rrahmani sunt avertizați cu cartonaș galben, după ce au intrat în conflict.
Au fost arătate patru minute de prelungire
Min 88: Ianis Hagi îl înlocuiește pe Denis Drăguș.
Posesia mingii: 49/51 (România - Kosovo)
Min 86: Zhegrova șutează pe lângă poartă.
Min 86: Asllani șutează peste poarta lui Niță.
Min 85 : Lovitură de colț pentru kosovari. Numărul cornerelor ajunge la 7-5 în favoarea Kosovo.
Min 82: Bytyqi îl înlocuiește pe Jashari, iar Asllani îi ia locul lui Muslija.
Min 80: Florin Niță apără excelent șutul lui Vojvoda. Corner pentru Kosovo.
Min 78: Lovitură de colț pentru România. Răzvan Marin centrează.
Min 76: Adrian Șut îl înlocuiește pe Marius Marin.
Min 73: Corner pentru Kosovo. Muslija execută lovitura de colț, dar faza se încheie fără succes pentru elevii lui Foda.
Min 72: Nicușor Bancu primește, de asemenea, cartonaș galben.
Denis Drăguș primește cartonașul galben.
Min 71: Fostul rapidist Albion Rrahmani îl înlocuiește pe Muriqi.
Min 70: Berisha șutează pe lângă poartă.
Min 63: Denis Alibec îl înlocuiește pe Dennis Man.
Min 59: Arena Națională îl încurajează pe Florin Niță, după ce portarul a scos o minge periculoasă.
Min 58: Lovitură liberă pentru Kosovo, după un fault al lui Dennis Man.
Min 56: Din nou corner pentru România. Scorul rămâne 0-0.
Min 55: Corner pentru România, scos de Bancu. Darius Olaru și Dennis Man colaborează. Ocazie foarte mare pentru România, dar fără modificări pe tabelă. Andrei Burcă a avut o șansă importantă de a înscrie.
Min 49: Kosovo continuă să atace România și în startul celei de-a doua reprize.
PAUZĂ. Scor 0-0. Revenim după 15 minute.
Darius Olaru îl înlocuiește pe Nicolae Stanciu. Începe a doua repriză a meciului.
Min 45: Lovitură liberă pentru România, după un fault la Dennis Man. Stanciu și Man colaborează din nou.
Min 41: Nicolae Stanciu șutează la poartă dar lovește bara. Arena Națională răsună.
Min 37: Kosovo are o nouă șansă printr-o lovitură de colț. Nicio schimbare pe tabelă.
Min 34: Zhegrova șutează la poartă, dar Niță e la post și respinge fără emoții.
Min 33: Kosovo presează foarte mult naționala lui Mircea Lucescu. 4 ocazii de gol au avut adversarii, față de singura ocazie a tricolorilor.
Min 32: Valentin Mihăilă primește mingea printr-o fază construită de Dennis Man și Denis Drăguș, dar șutează mult peste poartă.
Min 29: Kosovarii au avut o șansă incredibilă de a înscrie, dar Florin Niță și Radu Drăgușin au colaborat și au anihilat atacul.
Min 24: Dennis Man încearcă o cursă pe cont propriu, dar kosovarii sunt numeric superiori și faza se termină fără succes.
Min 19: Lovitură liberă pentru kosovari. Mingea ajunge în careu, dar fără vreun succes pentru elevii lui Franco Foda.
Min 16: Fază extrem de importantă pentru Kosovo prin șutul lui Jashari, dar Florin Niță boxează din nou. Lovitură de colț pentru Kosovo. Faza se termină cu bine pentru tricolori.
Min 14: Nicolae Stanciu obține o lovitură liberă, după comiterea unui fault.
Min 12: Kosovarii ajung în careul tricolorilor, dar portarul Florin Niță respinge atacul.
Min 8: Dennis Man și Nicolae Stanciu colaborează la lovitura de colț. Mingea ajunge în careu, iar Andrei Burcă încearcă să șuteze la poartă. Fundașul dă în afara porții.
Min 7: Lovitură liberă executată de căpitanul Stanciu.
Min 6: Hadergjonaj ia cartonaș galben pentru fault la Valentin Mihăilă.
Min 3: Lovitură de colț pentru Kosovo. Fază fără emoții pentru tricolori.
Fluier de start. Începe meciul!
Imnul de stat al Kosovo este intonat pe Arena Națională. „România, România!” s-a auzit strigând din tribune, alături de ușoare huiduieli din partea românilor. De remarcat este faptul că suporterii echipei tricolore au fost mult mai cumpătați față de fanii adversarilor care au huiduit la unison imnul de stat al României în meciul din septembrie, de la Priștina, scor 3-0 pentru elevii lui Mircea Lucescu.
Imnul României a fost intonat de soprana Irina Baianț, alături de peste 50.000 de români aflați în tribunele Arenei Naționale.
ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 6. M. Marin, 10. Stanciu (căpitan) – 20. Man, 19. Drăguș, 13. Mihăilă
Selecționer: Mircea Lucescu
Rezerve: 12. Sava, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Pașcanu, 7. Alibec, 8. Șut, 9. Bîrligea, 14. Hagi, 17. Miculescu, 21. Olaru, 22. Mitriță, 23. Sorescu
KOSOVO: 1. Muric - 2. Hadergjonaj, 13. Amir Rrahmani (căpitan), 5. Dellova, 15. Vojvoda - 6. Rexhbecaj, 14. Berisha - 10. Zhegrova, 8. Muslija, 22. Jashari - 18. Muriqi
Selecționer: Franco Foda
Rezerve: 12. Bekaj, 16. Saipi - 3. Aliti, 4. Krasniqi, 7. Bytyqi, 9. Albion Rrahmani, 11. Asllani, 17. Zabergja, 19. Emerllahu, 20. Sadriu, 21. Smakaj, 23. Hoti
Arbitru: Morten Krogh; arbitri asistenți: Victor Skytte, Steffen Bramsen; al patrulea oficial: Lasse Laebel Graagaard (toți din Danemarca)
Arbitru video: Jakob Kehlet; arbitru asistent video: Sandi Putros (ambii din Danemarca)
Observator UEFA pentru arbitri: Tomasz Mikulski (Polonia); Delegat UEFA: Milovan Djukanovic (Muntenegru)
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0)
„Tricolorii” sunt lideri, cu 12 puncte, urmați de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.