Narcisa Lecuşanu, campioană mondială la handbal feminin cu naţionala României, a fost lovită de tren în copilărie. Aceasta spune că a avut, după incident, teamă de trenuri foarte mulţi ani.
"Dumnezeu mă iubeşte. Au trecut mulţi ani de atunci, dar cred că mă iubeşte Dumnezeu, că am îngeri păzitori peste tot. Inclusiv în puterea gândului cred, de aia încerc să fiu un om bun. Nu vreau să fiu rău. Dacă pot să fac bine, răspund pozitiv, dacă nu pot să ajut, nu încerc. A fost un moment greu pentru ai mei, clar.
Spuneam mai devreme că am crescut într-o familie care a ştiut doar să iubească. Nu îmi aduc aminte să ne fi certat mama şi tata. Ei, fiind surdomuţi, nu au ştiut decât să se exprime cu mângâieri, îmbrăţişări, nu cu ceartă. M-au luat ca pe o maimuţă, m-au puricărit, aveam un pic de sânge la cap, dar atât. Dar mi-a fost foarte mare frică mult timp de tren", a declarat Narcisa Lecuşanu la podcastul Drumul spre Medalii, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Într-un interviu mai vechi, fosta handbalistă a spus şi ce s-a întâmplat atunci.
"Noi, cât am stat în Bacău, locuiam lângă fabrica de hârtie, erau niște șine de la fabrică până înspre gară. Trenul nu circula ziua, doar noaptea circulau marfarele. Nu știu cum s-a întâmplat să fiu eu între șine și să circule trenul chiar ziua.
Eram între linii, cu găletușa mea. Mama m-a lăsat afară cu fratele meu. El mi-a zis, tu stai aici în părculeț că eu joc fotbal cu băieții. Cât el a jucat fotbal, eu am plecat între șine, pentru că acolo erau pietricele.
M-a iubit Dumnezeu. Am fost între viață și moarte. Părinții au văzut, ulterior. Eu am stat sub tren mult timp, pentru că nu avea intrarea în gară. Norocul meu a fost că lama pe care o are locomotiva în față era ridicat.
Mecanicul locomotivei era omul care ne-a botezat pe noi, cinci frați. A aflat după. Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat, iar acum am familie, am copii", a declarat Narcisa Lecușanu, pentru as.ro.
Narcisa Lecuşanu a jucat 116 meciuri pentru naţionala de handbal feminin a României. Cu naţionala de tineret, aceasta a câştigat Campionatul Mondial din 1995. În cele 116 jocuri pentru naţionala României, Lecuşanu a marcat 302 goluri.