Fotbal international Napoli îşi schimbă antrenorul. Rudi Garcia ar urma să fie demis după eşecul cu Empoli din campionat

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Rudi Garcia nu va mai fi antrenorul lui Napoli, anunţă presa italiană. 



Antrenorul francez Rudi Garcia are orele numărate la echipa de fotbal SSC Napoli, anunţă mass-media italiană de luni, precizând că preşedintele campioanei en titre a Italiei, Aurelio de Laurentiis, a demarat deja negocierile cu alţi tehnicieni.

Gazzetta dello Sport scrie că eşecul suferit duminică pe teren propriu în faţa formaţiei Empoli (scor 0-1) a fost picătura care a umplut paharul şi făcut pe Aurelio de Laurentiis să ia decizia de a renunţa la serviciile lui Garcia, cel care l-a înlocuit în vară pe Luciano Spalletti, actualul selecţioner al Italiei.

Francezul plăteşte astfel pentru un debut de sezon dezamăgitor, marcat de trei înfrângeri şi trei rezultate de egalitate în 12 meciuri de campionat.

Primul nume vehiculat de presa italiană este cel al croatului Igor Tudor, pe care Aurelio de Laurentiis l-a contactat deja, însă pe lista conducătorului napolitan se mai află italienii Fabio Cannavaro, Antonio Conte şi Walter Mazzarri.

Candidatul numărul unu rămâne Igor Tudor, care a cerut însă timp de gândire, iar în aceste condiţii alternativa cea mai concretă este Fabio Cannavaro, adaugă Gazzetta, conform Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international
Tagurile articolului: antrenor fotbal napoli rudi garcia





pixel