Fotbal international Napoli este noul lider din Serie A, după victoria zdrobitoare cu Cagliari, echipa lui Răzvan Marin

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Napoli este noul lider din Serie A. 



SSC Napoli a urcat pe prima poziţie în campionatul de fotbal al Italiei după ce a reuşit să învingă fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 4-0, formaţia Cagliari, duminică seara, în cadrul etapei a 4-a din Serie A.

Echipa napolitană, antrenată din acest sezon de Antonio Conte, a deschis scorul prin căpitanul Giovanni Di Lorenzo (18), iar apoi şi-a majorat avantajul graţie coordonatorului de joc georgian Hvicia Kvaraţhelia (66).

Belgianul Romelu Lukaku, recrutat în această vară de Napoli, şi-a trecut la rândul său numele pe tabela de marcaj (70), după ce oferise pasele decisive la primele două goluri ale echipei sale.

În timpul adiţional, un alt recrut estival, Alessandro Buongiorno, a înscris al patrulea gol al oaspeţilor (90+3).

Internaţionalul român Răzvan Marin a fost titular la Cagliari, fiind înlocuit în minutul 77. Poarta sarzilor a fost apărată de Simone Scuffet (ex-CFR Cluj).

Napoli a urcat în fotoliul de lider profitând de pasul greşit al campioanei en titre, Inter Milano, care a egalat in extremis pe terenul formaţiei Monza (scor 1-1), graţie unui gol marcat de Denzel Dumfries cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc.

Rezultate:
Sâmbătă
Como - Bologna 2-2
Au marcat: Casale (5 autogol), Cutrone (53), respectiv Santiago Castro (76), Iling (90+1).

Empoli - Juventus Torino 0-0

AC Milan - Venezia 4-0
Au marcat: T. Hernandez (2), Youssouf Fofana (16), Pulisic (25 - penalty), Tammy Abraham (29 - penalty)

Duminică
Genoa - AS Roma 1-1
Au marcat: de Winter (90+6), respectiv Dovbik (37).

Atalanta Bergamo - Fiorentina 3-2
Au marcat: Retegui (21), De Ketelaere (45), Lookman (45+1), respectiv Martinez Quarta (15), Kean (32).

Torino FC - Lecce 0-0

Cagliari - SSC Napoli 0-4
Au marcat: Di Lorenzo (18), Kvaraţhelia (66), Romelu Lukaku (70), Buongiorno (90+3).
Răzvan Marin a fost titular la Cagliari, fiind înlocuit în minutul 77.

Monza - Inter Milano 1-1
Au marcat: Dany Mota (81), respectiv Dumfries (88).

Luni se dispută meciurile Parma - Udinese şi Lazio Roma - Hellas Verona, conform Agerpres.

Clasament:
1. SSC Napoli 9 puncte
2. Inter Milano 8
3. Juventus Torino 8
4. Torino FC 8
5. Udinese 7
6. Hellas Verona 6
7. Empoli 6
....

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel