Nadia Comăneci vede calificarea echipei de gimnastică în finală după 12 ani de absenţă ca pe un imbold pentru noua generaţie şi spune că a vorbit personal cu fetele prezente la Jocurile Olimpice.
"Mă bucur foarte mult pentru această calificare a echipei României, pentru că au muncit foarte mult şi au concurat bine, chiar foarte bine. Cu puţine greşeli. Sunt mândră de ele pentru această competiţie!
Le felicit pe Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu pentru calificarea în finale. Sunt între cele mai bune 24 de gimnaste. Îmi doresc să fie mândre de ce au lucrat în sală şi să se bucure de prezenţă în finală", a declarat Nadia Comăneci într-un interviu exclusiv pentru Eurosport.
"Este un rezultat chiar foarte promiţător. Le-am felicitat pe fete, le-am spus că sunt mândră de ele, de cum au concurat. Cred că este un imbold pentru toţi copiii din România să facă sport", a mai spus Nadia.
Vedeta americană Simone Biles a cucerit medalia de aur la individual compus din concursul feminin de gimnastică artistică, joi seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, în timp ce româncele Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă au ocupat locurile 17, respectiv 22.
Biles (27 ani) a obţinut al doilea său titlu olimpic la Paris, după cel pe echipe, şi al şaselea din carieră. Ea a câştigat duelul cu brazilianca Rebeca Andrade (25 ani), în timp ce bronzul a revenit americancei Sunisa Lee (21 ani), campioana de la Tokyo.
Simone Biles, cu o prestaţie uluitoare la sol (15,066), s-a impus cu un total de 59,131 puncte, faţă de 57,932 puncte, câte a totalizat Andrade, şi 56,465 puncte, adunate de Lee.
Biles şi-a consolidat statutul de legendă a gimnasticii artistice, cu nouă medalii olimpice, dintre care cinci cucerite în 2016, la Rio. Cu această a şasea medalie de aur, Biles o depăşeşte în palmaresul Jocurilor Olimpice pe altă legendă, Nadia Comăneci (cinci medalii de aur). Americanca se alătură altui club select, al gimnastelor care au câte două titluri olimpice la individual compus, alături de sovietica Larisa Latînina (1956, 1960) şi cehoaica Vera Caslavska (1964, 1968).
Simone Biles, antrenată de francezii Cecile şi Laurent Landi în Texas, este calificată şi în trei finale pe aparate, sărituri, bârnă şi sol.
Ana Maria Bărbosu a fost a 17-a, cu 52,465 puncte, după evoluţii bune la sărituri (14,000) şi sol (13,566), dar mai puţin reuşite la paralele (12,433) şi bârnă (12,466).
Situaţia a stat la fel şi în cazul Amaliei Ghigoarţă, care a totalizat 50,732 puncte, după evoluţii mai bune la sărituri (13,100) şi sol (13,166) şi ratări la paralele (12,566) şi bârnă (11,900), scrie Agerpres.
Clasamentul final:
1. Simone Biles (SUA) 59,131 puncte
2. Rebeca Andrade (Brazilia) 57,932
3. Sunisa Lee (SUA) 56,465
4. Alice D'Amato (Italia) 56,333
5. Kaylia Nemour (Algeria) 55,899
6. Elsabeth Black (Canada) 54,799
7. Qiu Qiyuan (China) 54,766
8. Helen Kevric (Germania) 54,598
9. Flavia Saraiva (Brazilia) 54,032
10. Naomi Visser (Olanda) 53,965
11. Rina Kishi (Japonia) 53,965
12. Alice Kinsella (Marea Britanie) 53,799
13. Ruby Pass (Australia) 53,798
14. Manila Esposito (Italia) 53,599
15. Haruka Nakamura (Japonia) 53,099
16. Ou Yushan (China) 52,898
17. Ana Bărbosu (România) 52,465
18. Georgia-Mae Fenton (Marea Britanie) 51,766
19. Ava Stewart (Canada) 51,632
20. Filipa Martins (Portugalia) 51,232
21. Bettina Lili Czifra (Ungaria) 51,099
22. Amalia Ghigoarţă (România) 50,732
23. Luisa Blanco (Columbia) 50,199
24. Sarah Voss (Germania) 49,999