Gimnastică Nadia Comăneci luptă până la capăt pentru dreptatea gimnastelor din România! Ce a decis Sabrina Voinea și ce se întâmplă cu Ana Bărbosu

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Campioana română a discutat despre ultimele noutăți privind situația gimnastelor române, implicate într-o situație delicată la Jocurile Olimpice de la Paris.



Nadia Comăneci: „Mi-a spus că are sufletul întunecat”

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, aflată la Paris cu ocazia Jocurilor Olimpice 2024, a afirmat, marţi, că a discutat cu președintele
Federaţiei Internaţionale de Gimnastică și că i-a cerut personal reanalizarea notei gimnastei Sabrina Maneca-Voinea, care a fost depunctată în finala de la sol cu o zecime deși analiza video arată că sportiva română nu a călcat în afara covorului de concurs așa cum acuzau arbitrele.

„Înţeleg că acasă este nebunie, toată lumea așteaptă un răspuns. Nu știu ce se poate întâmpla, pentru că de luat medalia de la cealaltă nu se va întâmpla așa ceva. În primul rând, trebuie clarificat, să vezi dacă s-a luat incorect și după aceea se va decide ce se va întâmpla. În orice caz, nu știe nimeni ce se poate întâmpla. Nu s-au făcut valuri pentru a arăta cu degetul către cineva, ci pentru că trebuie să se facă această dreptate pentru fetele noastre. În sufletul nostru ea are medalia, indiferent de ce se va întâmpla. Am vorbit cu ea și mi-a spus că are sufletul întunecat.

Anunţul de retragere este unul la supărare, ea are nevoie de o pauză să își limpezească mintea și simtă dragostea celor de acasă, și nu numai a celor de acasă, pentru că a fost o confuzie peste tot. Eu am alergat, am întrebat, am fost la șefa arbitrilor, am spus că vreau să văd fotografia cu călcâiul afară, dar nu am văzut nimic deocamdată. Noroc cu filmarea aceea pentru că nu cred că o are nimeni altcineva din acel unghi. După acest caz probabil că se vor gândi să facă ceva automat la linia de la covor”, a declarat Nadia Comăneci.

„Cred că este pentru prima oară când se cere revizuirea unui exerciţiu după terminarea concursului de gimnastică. Trebuie să se întâmple în timpul concursului, nu după. Noroc că am primit ceva video de la MPC, unde se vede clar că nu a fost ieșire afară. Din ce am înţeles, arbitrele de linie au cameră de sus și nu se vede detaliul, atingere sau neatingere. Și asta a fost puţin cu semnul întrebării pentru că toată lumea, și președintele FIG, care a primit acest video, încearcă să facă această revizuire a solului. Nu știu ce se va întâmpla, însă s-au făcut valuri, lumea este curioasă și are nevoie de răspunsuri și de 'tehnicalitatea' care s-a folosit la această deducere de o zecime, cu care ea urca pe locul trei, a mai precizat ea.

„Zeița de la Montreal” a mai afirmat că președintele Federaţiei Internaţionale i-a promis că situaţia Sabrinei Voinea-Maneca va fi reanalizată: „Eu am făcut valuri pentru că îmi pasă de fete și trebuie să lăsăm toate steagurile deoparte și să ne gândim că fetele au muncit foarte mult, indiferent de ţara din care vin.

Am vorbit cu președintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, a vorbit și domnul Covaliu cu el, mi-a spus că aceste gimnaste sunt copiii lui, că îi pasă foarte mult de ei și că va face tot ce este posibil. I-am mulţumit și mi-a spus că nu trebuie să îi mulţumesc pentru că aceasta este slujba lui. Trebuie să avem un răspuns într-un fel sau altul. E greu de spus”, a spus Comăneci.

Fosta gimnastă a mai precizat, totodată, că și Ana-Maria Bărbosu, care se pregătea să urce pe podium înainte ca arbitrele să accepte contestaţia americancei Jordan Chiles și să decidă mărirea notei acesteia, merita medalia: „Pentru mine ea are deja o medalie, nu a fost o greșeală. Pe de altă parte, Ana Bărbosu a avut o umilinţă îngrozitoare, s-a supărat enorm, am vorbit și cu ea, îmi imaginez prin ce a trecut, sunt copii. Eu nu cred că este nevoie să existe o astfel de presiune la generaţia de astăzi”, potrivit Agerpres.

Ana Bărbosu, declarație sfâșietoare după pierderea bronzului: „Mi-este rușine că am mai și urcat acolo...”

Ana Barbosu a venit plângând la zona mixtă după finala de luni, fiind surprinsă de camerele din Bercy Arena în momentul în care americancei Jordan Chiles îi este admisă contestația, surclasând-o pe româncă. Gimnasta în vârstă de 18 ani a fost șocată văzând ultimele rezultate, scăpând steagul României din mâini și ducând mâinile la față:

„Mi-este rușine pentru că am mai și urcat acolo sus... (n.r. pe podium). Îmi pare rău, pentru că aș fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică. A fost... Stați să-mi aleg cuvintele. A fost o finală la care nu mă așteptam. În primul rând, am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală și m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală... și când am văzut că am făcut cel mai bun exercițiu de la această competiție, am fost foarte mândră de mine. Și sunt în continuare.

Când am văzut că sunt pe trei m-am gândit că duc din nou România pe podiumul olimpic la gimnastică. Și apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă”, a spus Bărbosu.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Gimnastică




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel