Gimnastică Nadia Comăneci încă speră ca toate cele trei gimnaste să primească medalia de bronz

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Campioana țării noastre își menține părerea privind acordarea medaliei de bronz tuturor celor trei gimnaste implicate în controversa de la JO 2024.



Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a afirmat, joi, la sediul COSR, că speră ca Tribunalul Suprem Elvețian să găsească o soluție astfel încât toate cele trei sportive care își dispută locul trei la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, româncele Ana-Maria Bărbosu și Sabrina Maneca Voinea, dar și americanca Jordan Chiles, să primească câte o medalie de bronz.

Nadia Comăneci: „Nu este normal ca toate cele trei gimnaste să sufere”

„Nu pot să spun prea multe pentru că este un proces în derulare la Tribunalul suprem vizavi de Sabrina Voinea și 'necălcatul' în finala de la sol. Nu știm dacă încă americanii au depus sau probabil vor depune până la sfârșitul zilei de 13 septembrie. Sunt anumite erori făcute care au surprins pe toată lumea acolo la arbitraj. Noi suntem sportivi, însă și lumea mai greșește.

Eu văd această întâmplare ca fiind constructivă, să vedem ce putem face ca să putem evita astfel de lucruri la viitoarele Jocuri Olimpice. Nu este normal ca toate cele trei gimnaste să sufere. Lucrurile s-au întâmplat într-un haos, sper să se găsească o soluție astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie. Sper ca până la urmă se va găsi o soluție, astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie”, a declarat Comăneci, prezentă la COSR cu ocazia Adunării Generale.

„Rămânem în jurul gimnasticii, pentru că asta știm. Mă bucur că am putut să fiu alături de fete, să le motivez și să le inspir la această ediție a Jocurilor Olimpice și sper că rezultatele lor și munca pe care au depus-o în acești ani să motiveze generațiile care vin. Eu încerc să fiu corectă vizavi de sport și față de aceste fete care au lucrat foarte mult și care trebuie să se înțeleagă că trebuie să fie respectate pentru munca pe care au făcut-o”, a mai spus fosta mare sportivă.

CITEȘTE ȘI Jordan Chiles spune că toată controversa de la gimnastică este „despre culoarea pielii sale”. Nu a returnat medalia de bronz, pentru că „îi aparține de drept”

Gimnasta română Sabrina Maneca Voinea a făcut apel, la 26 august, la Tribunalul Suprem Elvețian împotriva deciziei Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a acordat Anei Bărbosu medalia de bronz în finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federația Română de Gimnastică și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

În urma acestei decizii, Ana Bărbosu a obținut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiția pe locul 4. Memoriul depus de FRG și Sabrina Maneca Voinea a fost respins.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestație și i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziția a treia. Sabrina Maneca Voinea a făcut și ea contestație pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

În urma deciziei TAS, Ana Bărbosu a încheiat pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca Voinea a ocupat locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles a terminat pe 5, cu 13,666.

România nu mai obținuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbașa câștiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediții. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarță pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca Voinea pe 8 la bârnă și pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.

Bărbosu a primit medalia de bronz pe 16 august, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe esplanada Casei Olimpice din București.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Gimnastică




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel