Fotbal Motivul surprinzător pentru care un antrenor de fotbal de juniori îşi înjura elevii

Data publicării:
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
EXCLUSIV
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Un antrenor de fotbal de juniori a oferit o explicaţie cu privire la motivele pentru care îi înjură constant pe tinerii jucători. 



Episodul a fost povestit de sensei Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, într-un interviu exclusiv pentru DCSport.ro. 

"Mentalul este extraordinar de important. E acolo, cu pregătirea fizică şi pregătirea tehnico-tactică. M-am confruntat de-a lungul anilor cu foarte multe situaţii. Sportivi foarte buni care ajungeau în finale, luptau cu adversari extraordinari, erau pe punctul să câştige, şi în mintea lor se întâmpla următorul fenomen: Aoleu, o să câştig! 

Nu îi venea să creadă că o să îşi învingă adversarul. Când interveneau aceste gânduri, pierdea. Frica de câştig este o problemă cu care se confruntă foarte mulţi sportivi. Mentalul face diferenţa. Unii au această calitate nativă, dar alţii îşi controlează emoţiile prin antrenamente. Alţii, din contră, când văd o sală plină, oameni pe care îi cunosc, se pierd. În cazul copiilor mei, este emoţia asta, dacă pierd ei, ce o să zic eu. Emoţiile îşi pun amprenta. 

Nepotul meu, băiatul surorii mele, când avea vreo 8-9 ani, s-a dus vreun an la fotbal. Sora mea era foarte supărată că antrenorul lui îi înjura continuu. M-am dus să vorbesc cu el. M-am prezentat, şi i-am zis că nu sunt pe ceartă, ci vreau doar să înţeleg de ce îi înjură. Mi-a zis că face parte din antrenament. Mi-a zis să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi obişnuiţi cu astfel de situaţii. Dacă intră pe un stadion pe care îi înjură toată lumea, ce vor face? 

Nu sunt de acord cu astfel de metode, dar am acceptat argumentul şi explicaţia. Pot fi şi alte metode, însă", a declarat Amatto Zaharia în exclusivitate pentru DCSport.ro. 

Merge biciul în fotbalul românesc? Dorinel Munteanu a venit cu explicaţia 

„(n.r. - Funcționează câteodată biciul în fotbalul românesc, cel puțin în ceea ce privește educația?) Biciul? Nu am folosit niciodată biciul, să știți. Am fost foarte dur, într-adevăr, pentru că îmi doresc ca jucătorii să se autodepășească. Și ca să-i faci pe jucătorii români să se autodepășească, sau chiar și pe jucătorii străini - când vin în campionatul intern, mulți cred că este așa, ușor să evoluezi - dar nu este chiar așa, cel puțin la Oțelul Galați.

Așa că sunt foarte consecvent, nu folosesc biciul, dar la antrenamente, la pregătiri nu se discută, la alte lucruri pot să discut cu ei, dar aceste lucruri nu se discută, se execută!”, a spus Dorinel Munteanu, într-un videoclip postat pe pagina oficială a Superbet.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel