UEFA Europa League MM Stoica crede că Rangers a câștigat datorită FCSB-ului în Europa League

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Echipa scoțiană Rangers a învins FCSB cu 4-0, în a treia etapă a competiției Europa League.



După ultimul meci din Europa League, pierdut în fața scoțienilor de la Glasgow Rangers cu 0-4, FCSB se pregătește să întâlnească FC Rapid, într-un derby din a 14-a etapă a Superligii.

MM Stoica: „Nu cred că a existat un gol de autor. Noi luam mingea și le-o dădeam lor”

„Eu cred că meciul cu Rapid trebuie să repare ce s-a întâmplat acolo (n.r - meciul din Europa League cu Rangers). Nu există alternativă și nu există scuză că am putea să nu avem o prestație prin care să ne ridicăm la nivelul așteptărilor acolo pentru că am pierdut acolo. 

Așa cum Rangers și-a dat trei autogoluri cu Urziceniul în 2009, cam așa ne-am dat și noi acum. Poate chiar patru, dacă stau bine să mă gândesc. Nu cred că a existat un gol de autor. Noi luam mingea și le-o dădeam lor”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Elias Charalambous a prefațat meciul cu FC Rapid

„Urmează un nou meci, întâlnim FC Rapid. Aceste meciuri sunt întotdeauna frumoase, în special pentru suporteri. Noi vom merge cu gândul de a câștiga. Jucătorii sunt pregătiți să dea totul pentru a câștiga cele trei puncte de care avem mare nevoie.

Noi sperăm să îi facem fericiți pe suporterii noștri la finalul jocului. Campionatul a început deja de ceva timp, cunoaștem toți adversarii, la fel și pe Rapid. O să discutăm mâine câteva lucruri tactice și sigur vom fi pregătiți la ora jocului.

După înfrângerea cu Rangers (n.r. - scor 0-4, în Europa League) vrem să ne revenim cât mai repede și ne bucurăm că avem șansa acestui meci la câteva zile distanță. Noi nu trebuie să uităm ce am făcut în campionat până acum.

Știu că întrebările sunt mereu în sensul negativ, dar putem să privim lucrurile în sensul pozitiv, și anume că în campionat traversăm o perioadă bună, cu rezultate pozitive. Acest meci care vine la câteva zile e cea mai bună șansă de a ne reveni.

Statistica este doar statistică, mâine este un alt meci cu Rapid. Sigur că noi ne dorim să câștigăm mereu. Noi pregătim meciurile la fel, indiferent de adversar. În același timp știm că este un meci foarte important pentru fani și este un motiv în plus pentru noi de a-l câștiga.

Derby-urile sunt meciuri ușoare pentru antrenori, nu trebuie să spui multe jucătorilor pentru că ei sunt motivați la maximum. Bîrligea este suspendat, însă avem destule soluții. Băieții cu probleme sunt refăcuți, mă refer acum în primul rând la Tănase.

Însă vom vedea mâine cine va juca. Șut a revenit la echipă, s-a și antrenat cu noi. Știm că a trecut printr-un moment dificil (n.r. - decesul tatălui său), suntem alături de el și ne dorim să câștigăm partida de mâine și pentru el.”, a declarat antrenorul Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Rapid.

FCSB întâlnește FC Rapid, duminică, 27 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională din Capitală.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: UEFA Europa League




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel