Echipa de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe a fost învinsă, în deplasare, de Universitatea Cluj, scor 0-3.
Cu toate că meciul dintre „U” Cluj și Sepsi OSK din a șasea etapă a Superligii părea că va opune două formații egale ca nivel în noul sezon, „șepcile roșii” au surclasat covăsnenii, pe teren propriu, finalizând partida cu un scor de neprezentare.
Astfel, „U” Cluj ajunge pe locul 2, cu 12 puncte, cu două mai puțin decât liderul Universitatea Craiova, în timp ce Sepsi OSK rămâne cu opt puncte, clasându-se pe a VI-a poziție în clasament.
În primele șase etape, „U” Cluj a înregistrat trei remize și trei victorii, în timp ce Sepsi Sfântu Gheorghe are două rezultate de egalitate, două înfrângeri și două victorii.
După meci, antrenorul celor de la Sepsi s-a declarat nemulțumit de faptul că unii dintre elevii săi nu respectă anumite reguli din cadrul clubului, fapt ce l-a determinat pe Mihai Stoica să evalueze raporturile dintre jucători și tehnician.
„Se anunța un meci foarte echilibrat, U Cluj începuse foarte bine. Sepsi își propune mereu multe. Bernd Storck a făcut ca meciul să fie mai ușor pentru U Cluj. În momentul în care tu îți permiți să renunți la căpitanul echipei, la portarul care a apărat în ultimii ani, și poate cel mai valoros stoper, uite ce se întâmplă!
Sepsi a arătat ca o echipă în degringoladă. Trebuie să fie disciplină, dar sunt și alte măsuri. Îți asumi un risc și dacă nu îți iese, ai o mare problemă.
Nu am auzit de acte de indisciplină la Sepsi până la venirea lui Storck. Cu experiența mea, cred că nu e o metodă bună să scoți din lot cei mai buni jucători. Poate vrei disciplină, nu rezultate. Dacă e lipsă de disciplină, e problema ta. Nu vreau să fiu ipocrit ca toți, că legea e lege. Legea e doar pentru cei slabi.
Eu nu cred că un antrenor trebuie să aibă astfel de putere, să dea jucători afară din lot. Clar că au făcut ceva, dar amendează-i. Nu te încurca singur. Eu uneori îmi doresc să văd altercații la antrenamente, asta înseamnă că jucătorii se dăruiesc.
La un moment dat s-au luat la bătaie Gabi Tamaș și Gabi Enache. Au reușit să intervină ceilalți, nu au apucat să își dea pumni. Eu, de pe margine, am spus 'Lăsați-i, care e problema dacă se iau puțin la încins?'
Problemă mare a fost când Muniru a venit și l-a lovit direct pe Florin Tănase. Dintr-odată nu i-au mai convenit glumele care îi conveniseră până atunci și l-a lovit. Afară, tată!
El este un norocos. Eu am cunoștinte despre foarte multe acte de indisciplină întâmplate la foarte multe echipe în toate campionatele mari, la echipele mari. Poate n-a citit multe biografii Storck, el a fost mână forte și nu i-a întâmplat niciodată. Îți spun câteva din istoria poate celui mai mare manager din toate timpurile, Sir Alex Ferguson?
Ce facem? Vin unii să ne explice, nu știm și noi? Vai de capul meu... Găsiți colegi de-ai voștri din Belgia și întrebați-i ce părere au belgienii despre Storck.
Nu îmi plac ăștia care vin în Romania și încep să ne vorbească de sus. Se întâmplă peste tot, lașați vrajeala asta, că se întâmplă peste tot. Sir Alex s-a bătut parte în parte cu Mark Hughes. La noi e o nenorocire, vin oamenii și ne iau banii, dar e o nenorocire și așa ceva nu au văzut în viața lor. Bai, să fie chiar așa?!”, a spus Mihai Stoica, potrivit orangesport.ro.
„Nu aveam nevoie de o astfel de evoluție. E o mare dezamăgire. Am avut șansa să avem posesia, dar am pierdut mingea repede. Ăsta e fotbal profesionist? Trebuie să alergăm după adversar.
Am avut o zi proastă. Am avut multe probleme în ultimele 10 zile. Avem un program, iar unii jucători nu sunt cu noi, pentru că nu respectă regulile. Asta e ceva nou pentru mine. În mod normal nu avem nevoie de aceste reguli.
Trebuie să sufere după ce au creat astfel de probleme. Comportamentul lor are consecințe. Din nimic am primit golul din prima repriză. Trebuie să fim mult mai eficienți în ultima treime a jocului.
Nu mă gândesc la lipsa răbdării conducerii. Mă gândesc la problemele pe care trebuie să le rezolv. Trebuie să reparăm lucrurile negative. Cum am jucat azi a fost o mare dezamăgire”, a spus Bernd Storck, după înfrângerea de luni seară.