Fostul președinte al FRF nu a fost deloc succint în declarații în analiza liderului „U” Cluj, învinsă de FCSB cu 1-2, nici elevii lui Dorinel Munteanu nefiind străini de critici.
Formația condusă de Neluțu Sabău, Universitatea Cluj, a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, în fața campioanei en-titre, FCSB, meci disputat în cadrul celei de-a 16-a etape a Superligii. După prestația de pe Cluj Arena, Dumitru Dragomir nu s-a abținut în a-i caracteriza pe jucătorii mai experimentați de la echipa Universității, numindu-i „babe”.
De asemenea, Dragomir a avut mai multe de spus și cu privire la formația lui Dorinel Munteanu. Oțelul Galați nu a mai obținut o victorie de opt etape, ultimele cinci meciuri jucate încheindu-se cu patru înfrângeri (trei în campionat și una în Cupa României) și un egal.
Mitică Dragomir crede că Oțelul s-ar fi aflat pe un loc de retrogradare dacă echipa nu era condusă de Dorinel Munteanu, întrucât jucătorii „nu au valoare”. Totuși, fostul președinte al FRF este convins că Oțelul va reveni după pauza din iarnă.
„Bine, o parte din babele de la U Cluj au cam obosit... La fel ca cei de la Galați, dacă n-ai valoare. La Galați, dacă nu era Dorinel, părerea mea e că aceasta era echipa care se ducea la retrogradare. N-are niciun jucător de valoare. De exemplu, Dinamo ar lua un jucător de la Oțelul? Cisotti a jucat puțin și a dispărut.
Oțelul a trăit numai prin condiția fizică, prin alergătură. Majoritatea acțiunilor sunt întâmplătoare. Eu zic că îi încarcă Dorinel Munteanu la iarnă și nu retrogradează. Un meci egal sau bate CFR-ul!”, a declarat Mitică Dragomir, potrivit Fanatik.
Oțelul Galați, ajunsă pe locul 9 în clasament, cu 20 de puncte, urmează să dispute un meci restant, din a 6-a etapă a Superligii, cu CFR Cluj. Partida are loc luni, 11 noiembrie, de la ora 21:00, pe stadionul „Oțelul” din Galați.
Cele două formații s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 24 de ori, de patru ori au câștigat gălățenii, de 15 ori s-au impus clujenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 31 octombrie 2004, CFR Cluj - Oțelul, scor 1-0, antrenorii find Aurel Șunda, respectiv Sorin Cârțu. Întâiul succes din contul gălățenilor a venit pe 12 aprilie 2006, CFR Cluj - Oțelul, scor 0-1.
Pe 7 martie 2010, a fost singurul succes reușit de dunăreni (Oțelul - CFR Cluj 1-0) în cele 12 dispute directe de pe teren propriu, ca în rest să fie trei remize și opt succese ale „vișiniilor” clujeni.
Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat pe 7 octombrie 2013, CFR Cluj - Oțelul, scor 7-2, în timp ce cea mai recentă dispută din Superliga României s-a întâmplat pe 27 februarie 2024, Oțelul - CFR 2-2 (Alexandru Pop, Juri Cisotti, respectiv Philip Otele, Panagiotis Tachtsidis).
Dorinel Munteanu și-a început cariera de tehnician principal chiar pe banca grupării din Gruia, în sezoanele 2005-2006 și 2006-2007, când a activat ca jucător-antrenor. De asemenea, de menționat și faptul că „Neamțul” a fost coleg cu Dan Petrescu la națională în perioada 1991-2000, când România a reușit cele mai importante rezultate din istoria tricolorilor, sferturi de finală la CM 1994 și CE 2000, potrivit LPF.