Echipa nationala Mircea Rednic l-a luat la ţintă pe Mircea Lucescu după meciurile din Liga Naţiunilor: Rezultate da, dar jocul?

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Mircea Rednic nu e impresionat de naţionala României şi spune că Mircea Lucescu a promis rezultate, dar jocul României suferă. 



În plus, spune Mircea Rednic, România a ieşit mai şifonată după decizia UEFA în privinţa meciului cu Kosovo decât kosovarii. 

"Nu înțeleg nimic din decizia UEFA, până la urmă noi suntem vinovați la cât avem de plătit. Dacă aș fi judecat eu, lăsam rezultatul care a fost, dar le dădeam amendă și suspendare celor de la Kosovo. Din toată asta noi am ieșit cei mai șifonați.

Ce am spus se adeverește despre venirea lui Mircea Lucescu la națională. FCSB, cu Steaua lor, au început deja să-l atace. Rezultatele sunt, dar jocul? Kosovo a fost în ambele meciuri mai bună. Eu spun adevărul. Nea Mircea a cerut numai rezultatul.

Nu trebuie să se supere. Ei nu trebuiau să iasă de pe teren, meritau ai mult. Nu înțeleg de ce au făcut asta. Acum, sunt amendați și ei și noi”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă dinaintea meciului cu Universitatea Craiova.

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Mircea Rednic nu e singurul care avertizează cu privire la jocul naţionalei.

Bogdan Cosmescu a declarat la Prima Sport că "pe mine mă sperie ce jucăm noi. Poate greşesc, şi sper să greşesc. Mie mi se pare că suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu. Singurul meci bun, după părerea mea, a fost cel cu Kosovo din deplasare. Care a fost şi primul în campania asta. Singurul meci bun. Am arătat bine, ca la European. Cu Cipru, în deplasare, ne-au dominat de ne-au strivit. Nu au fost în stare să dea gol, aia e altă discuţie. 

Mă îngrijorează că am ajuns să avem cel mai bun bun om de pe teren portarul cu un adversar precum Cipru. Nu îmi amintesc să se fi întâmplat asta vreodată. Ok, portarul nostru a fost cel mai bun în multe meciuri, dar cu echipe serioase. 

Aţi văzut cum am dat ultimele 2 goluri cu Cipru? Băieţii ăia nu ştiau să stea la offside. Bîrligea dădea din picioruşe la golul lui Marin. Cu alte echipe, era un offside cât casa. La fel şi la golul lui Florinel Coman. Nu sunt foarte vehement pentru că respectul purtat lui Mircea Lucescu mă face să sper că greşesc. Dar mi se pare că stăm foarte rău". 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel