Echipa nationala Mircea Lucescu, primul avertisment pentru tricolori după ce a preluat funcţia de selecţioner. Ce jucători nu va chema la lot

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu i-a avertizat pe jucătorii naţionalei încă de la conferinţa de presă în care a fost anunţat oficial ca selecţioner. 



Conform lui "Il Luce", jucătorii care speră ca echipa naţională să fie o rampă de lansare pentru un contract mai bun nu vor avea loc în lotul primei reprezentative. 

"La naţională sunt jucători care pot creşte foarte mult. Performanţa pe care au făcut-o, prezenţa la Campionatul European, le dă dreptul să creadă că pot ajunge şi la Cupa Mondială, de ce nu? Ar fi o performanţă cu totul deosebită. Nu poţi să faci o naţională puternică fără cluburi puternice. E imposibil. Nu poţi să faci o echipă naţională puternică aducând jucători din toate colţurile lumii. Eu mizez şi sper ca nucleul echipei naţionale să apară în campionatul intern. Şi sper ca el să crească pentru că a început o rivalitate pozitivă în tot campionatul, văd o altă generaţie de conducători de club care îşi doresc performanţă. Nu vreau la echipa naţională jucători care vin doar ca să îşi facă imagine, să vină doar pentru un contract mai bun. Nu, vreau jucători care să vină la naţională pentru performanţă", a menţionat tehnicianul, care a precizat că va lucra la prima reprezentativă cu staff-ul fostului selecţioner Edward Iordănescu.

Trecutul dinamovist, dat la o parte. Mircea Lucescu cere ajutorul fotbalului românesc

Lucescu susţine că tot fotbalul românesc trebuie să îl susţină în ciuda trecutului său dinamovist.

"Nu are nicio legătură filonul meu dinamovist, am plecat de la Dinamo în anii '90... acum sunt antrenorul echipei naţionale şi toată suflarea fotbalului românesc trebuie să fie alături de mine. Rivalitatea Dinamo - Steaua a fost şi este una foarte pozitivă. Rivalităţile împing fothalul înainte. Ce pot să spun, au fost câteva momente în care eu puteam să antrenez Steaua, pentru că am o relaţie foarte bună cu Gigi Becali. Eu nu am ţinut cont, nu m-am ataşat de o singură echipă. Eu am pus mereu pe primul plan fotbalul. Eu pe unde am fost am trecut de la o rivală la alta, aici de la Dinamo la Rapid, în Turcia de la Galatasaray la Beşiktaş, în Ucraina de la Şahtior la Dinamo Kiev, pentru că am considerat că rivalitatea face întotdeauna competiţia să fie mai puternică", a explicat el.

"Vă mulţumesc că aţi avut răbdare cu anunţul despre selecţionerul României. E un moment deosebit pentru tot fotbalul românesc. Îl prezentăm pe noul selecţioner al echipei naţionale, o persoană marcantă în fotbalul mondial, şi fără îndoială unul dintre cei mai mari antrenori din sportul nostru. Mircea Lucescu se întoarce la naţională după 38 de ani. Ne bucurăm că a acceptat să se întoarcă într-un moment atât de important pentru fotbalul nostru. Până acum am fost într-o etapă de reconstrucţie, începută de la bază, cu competiţiile de juniori, continuată apoi de Cristoph Daum, la seniori, dusă mai departe de Cosmin Contra şi Mirel Rădoi, şi edificată de Edi Iordănescu. 

Astăzi trecem într-o nouă etapă. În această nouă etapă, în care ne dorim să revenim în elita fotbalului mondial, FRF consideră că este necesar să avem un antrenor cu vastă experienţă, capabil să ducă Generaţia de Suflet la un nivel superior. Mircea Lucescu este persoana potrivită pentru a realiza acest obiectiv. Suntem încrezători că echipa noastră îşi va putea atinge potenţialul maxim în următorii ani, şi că vom putea scrie o pagină de istorie. Domnia sa este un simbol al performanţei şi profesionalismului, având în vedere tot palmaresul, care îl plasează în top 3 la nivel mondial, după Alex Ferguson şi Pep Guardiola", a declarat Răzvan Burleanu. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel