Superliga Romaniei Mircea Lucescu, în negocieri cu Dinamo Bucureşti. Vestea momentului în Superligă

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu ar negocia o revenire la Dinamo Bucureşti. 



“Nu că ştiu despre asta, sunt unul dintre pionii principali ai discuţiilor. De aia v-am spus când mă întreabaţi de vreo veste bună şi vă refereaţi la un mare om de fotbal pe care toată lumea îl ofertează acum.

Sunt discuţii şi uşor, uşor, o să găsim un numitor comun. Dar până nu vom găsi ceva concret să venim în faţa dumneavoastră… Îl discut în mod nemijlocit (n.r. despre unirea celor două Dinamo: CS şi FC).

Eu sunt prea mic să vorbesc despre domnul Mircea Lucescu. Noi ne facem temele şi dacă va fi ceva de anunţat, o vom face cu mare bucurie. Nu pot eu să discut asemenea lucruri.

Nu sunt doar eu care discută sau decide, dar nu pot să dau detalii. Evident că n-am avea nimic împotrivă ca domnul Lucescu să şi investească. Deocamdată suntem în stadii incipiente.

Nu îmi permit să vorbesc despre o legendă ca Mircea Lucescu. Cum aş putea să spun că îmi dau acceptul sau nu ca el să vină”, a spus Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, la FANATIK SUPERLIGA.

Dinamo Bucureşti a pierdut ultimul meci al turului de campionat, 1-2 cu UTA Arad, şi se află într-o situaţie grea, fiind penultima echipă din clasament. 

Mircea Lucescu a anunţat pe 3 noiembrie că îşi dă demisia de la Dinamo Kiev şi că se retrage din fotbal. 

CITEŞTE ŞI Mircea Lucescu a demisionat de la Dinamo Kiev şi şi-a anunţat retragerea din fotbal. "A fost ultimul joc"

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel