Selecționerul echipei naționale de fotbal a României a vorbit despre decesul prietenului său, Constantin Anghelache.
Selecționerul Mircea Lucescu a susținut că prietenul său Constantin Anghelache a suferit de cancer la pancreas, iar în ultima vreme acesta a făcut ședințe de chimioterapie.
„A suferit în ultimul timp, făcea un tratament cu chimioterapie, a avut o problemă la pancreas, nu era în cele mai bune condiții. Păcat, un om extraordinar, legat de fotbal, nu numai cu Dinamo, ci și cu Steaua a fost, a ajutat din poziția pe care o avea foarte mult cele două cluburi. Iar cu Dinamo, sigur, mai mult.
În perioada în care începusem cariera de antrenor îmi trimitea de la Londra ceea ce noi nu aveam pe vremea aceea, meciul săptămânii, comentariile, ce mai dădeau ei în legătură cu campionatul englez, deci a fost o sursă de inspirație pentru mine și de analiză.
După care, revenind în țară, a fost alături de Dinamo, îl mai solicitau și cei de la Steaua, cu ce putea să ajute, cu informații. Păcat de el. Nu mai spun că și în domeniul în care a activat, cel economic, participarea lui la analiza situației economice din țară. A fost în același timp cu mine la Academia de Științe Economice. Important este că el a fost tot timpul alături de fotbal”, a spus Mircea Lucescu pentru sportpesurse.ro.
Constantin Anghelache, fost președinte de club la FC Dinamo și FC Rapid printre alte altele, dar și membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a decedat la vârsta de 78 de ani, a anunțat gruparea „alb-roșie” pe un site de socializare.
„Odihnă veșnică, Constantin Anghelache! Clubul Dinamo 1948 București regretă dispariția fostului președinte Constantin Anghelache, la vârsta de 78 de ani și transmite condoleanțe familiei acestuia”, au scris oficialii dinamoviști pe pagina de Facebook a clubului.
La rândul său, gruparea din liga a treia, CSO Tricolorul Breaza, condusă de Constantin Anghelache timp de nouă ani, a transmis condoleanțe familiei pe același site de socializare.
„Clubul CSO Tricolorul Breaza își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a fostului conducător al grupării brezene din perioada 2001-2010, Constantin Anghelache.
Sub conducerea lui Constantin Anghelache echipa de fotbal a reușit două mari performanțe, în anul 2001 a reușit promovarea în Liga a 3- a, iar în anul 2009 a promovat în Liga a 2-a. Condoleanțe familiei și apropiaților”, a menționat conducerea clubului din Breaza.
Anghelache, unul dintre prietenii apropiați ai actualului selecționer al României, Mircea Lucescu, a condus din funcția de președinte cluburile FC Rapid și FC Dinamo, pe acesta din urmă în două mandate.
De asemenea, el a ocupat începând cu 2007 postul de membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal ca reprezentant al cluburilor din Liga a III-a, potrivit Agerpres.