Echipa nationala Mircea Lucescu a explicat de ce Ianis Hagi va fi în continuare convocat la echipa naţională

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Selecţionerul Mircea Lucescu a explicat de ce l-a convocat pe Ianis Hagi la naţională chiar şi când nu juca la Rangers, dar şi de ce o va face în continuare. 



„Am vorbit cu Ianis și știu despre ce e vorba. Ianis este un jucător senzațional, care a stat la baza succesului echipei de tineret. În foarte multe meciuri a fost decisiv. Eu sunt obligat să mă uit în primul rând la valoarea jucătorului. După aceea, mă uit la continuitatea lui în joc, pentru că e foarte important. Asta dă încredere, siguranță…

Comportamentul lui Ianis în cadrul grupului este extraordinar. Și în antrenamente. Cum să nu-l țin când e în primii trei la fiecare antrenament?! Faptul că nu juca acolo se compensa cu antrenamentele pe care le făcea aici.

Eu am fost printre cei care au cerut ca el să joace la echipa a doua! Să ai ritm de joc, pentru că ritmul de joc e extrem de important”, a declarat Mircea Lucescu la podcastul lui Ovidiu Ioaniţoaia. 

Ianis Hagi a fost exilat la echipa a doua a lui Glasgow Rangers până de curând şi nu a fost inclus nici pe lista de Europa League. Acum, însă, a fost reprimit în lot şi a început să şi joace, iar impactul său a fost imediat, cu 3 pase de gol în două meciuri consecutive. 

„Nu iau întotdeauna jucători pe formă sportivă, pentru că iei un jucător pe formă sportivă, îl introduci în echipă și el nu cunoaște nimic din ceea ce înseamnă jocul echipei! Principii, trăsături, filosofie și toate astea, e greu să dea randament.

La Șahtior veneau brazilieni de 18-19 ani și doar unul sau doi au reușit să devină titulari. Până au învățat ce înseamnă fotbalul european” a afirmat Mircea Lucescu.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel