Pep Guardiola "este cel mai bun antrenor din lume", spune Mikel Arteta, înainte de derby-ul dintre Arsenal şi Manchester City.
Pep Guardiola este "de departe" cel mai bun antrenor din lume, a spus Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal Londra, despre omologul său de pe banca lui Manchester City, înaintea derby-ului de duminică din etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Angliei, scrie L'Equipe.
"Admiraţia mea pentru el cu siguranţă nu s-a schimbat. Părerea mea este că este cel mai bun antrenor din lume, de departe, şi este unul dintre cei mai simpatici oameni pe care i-am întâlnit în fotbal. Dar rolurile noastre în acest moment sunt cele care sunt şi trebuie să ne adaptăm situaţiei. Probabil aş prefera să înving pe altcineva ca să nu am aceste sentimente, dar asta nu este o alegere. Amândoi vrem să câştigăm", a declarat, într-o conferinţă de presă, Arteta, care a fost secundul lui Guardiola la Manchester City înainte de a prelua banca tehnică a lui Arsenal.
Arteta şi-a invitat jucătorii "să se bucure de clipa prezentă".
"Noi am făcut deja multe pentru a fi în poziţia în care ne aflăm, iar acum trebuie să ne bucurăm de clipa prezentă şi să mergem înainte", a afirmat spaniolul.
"Tunarii" nu s-au mai impus de nouă ani pe terenul adversarei lor de duminică. Arsenal este acum lider în Premier League, cu 64 de puncte, câte are şi Liverpool, pe locul trei fiind Manchester City, la un punct.
"City a ridicat foarte sus ştacheta în acest campionat şi în fotbal în general, la un nivel care nu a mai fost atins până acum. Asta e frumuseţea acestui sport, asta te face mai bun, te provoacă şi trebuie să ţii pasul cu acest ritm. Asta încercăm să facem", a spus Arteta, citat de Agerpres.