Oțelul Galați se confruntă cu problema accidentării unui tânăr mijlocaș.
Mijlocașul Victor Bogaciuc, internațional al Republicii Moldova, s-a accidentat înurmă cu două zile, într-un amical cu San Marino (1-0). Roș-alb-albastrul a intrat pe teren în minutul 62, dar a rezistat numai 5 minute. Bogaciuc a fost deja supus unei intervenții chirurgicale la clavicula dreaptă și va lipsi o perioadă din lotul Oțelului Galați.
Mijlocașul a venit liber de contract la Oțelul în urmă cu o lună și a semnat o înțelegere valabilă pe un sezon, cu posibilitatea prelungirii pe încă un an competițional.
În vârstă de 24 de ani, internaționalul moldovean este unul dintre fotbaliștii de peste Prut care au bifat prezențe la toate reprezentativele țării sale: una la Under 17, șapte la Under 19, una la naționala Under 21 și alte 10 meciuri la prima reprezentativă a Republicii Moldova pentru care a și marcat două goluri, ambele în meciuri amicale disputate în acest an, înainte de a se accidenta.
Victor a făcut parte din lotul a două campioane ale țării natale, Zimbru Chișinău și Petrocub Hîncești.
În perioada 2021-2023, pentru Petrocub, el a disputat 11 meciuri europene, toate în preliminariile UEFA Conference League. În cele mai multe a fost titular și integralist. Tot pentru Hîncești, Victor a bifat și o partidă în preliminariile UEFA Europa League în sezonul 2020/2021.
Bogaciuc a ajuns în toamna anului trecut la Chindia Târgoviște, club de la care a fost declarat recent liber de contract. La gruparea dâmbovițeană și la cluburile din Moldova, în toate competițiile oficiale de seniori, noul jucător oțelar a acumulat 132 de partide, bifând 15 goluri și 11 assist-uri.
„Mă bucur că am ajuns la Oțelul Galați, una dintre echipele de Superligă lăudate pe merit, o formație care a demonstrat deja că prin muncă poate să dărâme orice obstacol. Îi mulțumesc domnului Dorinel Munteanu că mi-a oferit această șansă.”, spunea jucătorul la începutul lunii august.
Oțelul Galați revine din pauza competițională pe 14 septembrie, împotriva celor de la Gloria Buzău. Gălățenii fac deplasarea la Buzău, meci programat la ora 18:45. Este totodată și prima partidă a noului antrenor al muntenilor, Eugen Neagoe, după plecarea lui Andrei Prepeliță.
Dunărenii se mențin pe a treia poziție în clasament, cu 15 puncte, fără să fi disputat o etapă a Superlgii (a VI-a), reprogramată pe 17 octombrie, cu CFR Cluj.