Superliga Romaniei Mihai Stoica vrea ca FCSB să câştige titlul în ultima etapă, pe Giuleşti

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a anunţat că îşi doreşte câştigarea titlului în ultima etapă, chiar pe terenul principalei contracandidate, FC Rapid. 



Întrebat dacă se ascute războiul cu Rapid pentru titlul în Liga 1, Mihai Stoica a spus, la Orange Sport, că "e mai mult o glumă. Şi de o parte, şi de cealaltă. La Gigi e glumă sigur, nici nu ştiu cum poate să ducă ideea la capăt printre hohote de râs. I-a plăcut asta cu omenia, mna". 

MM Stoica o voia pe Sepsi în playoff, dar spune că nu prea mai sunt şanse

"Mie mi-ar fi convenit să fie Sepsi în playoff. Pentru că a arătat anul trecut că, deşi nu mai avea niciun obiectiv, a luptat în toate meciurile. Mă pun în pielea lor acum. Am vorbit de greşeli de arbitraj, dar ce s-a întâmplat cu Sepsi la ultimele două meciuri jucate acasă întrece orice limită. Ce s-a întâmplat la meciul de acasă cu Craiova, cu penalty ignorat, cu eliminare ignorată, iar după aia cu lovitură liberă inventată şi cu o minge care nu se ştie dacă a intrat în poartă, împotriva unor echipe cu care te lupţi... e foarte grav ce s-a întâmplat. Mi-ar conveni să îşi revină, dar programul nu e uşor şi nici multe puncte nu mai sunt", a mai spus Mihai Stoica. 

Sepsi Sf Gheorghe este pe locul 10 în Liga 1 şi are patru înfrângeri consecutive. În 2024, Sepsi a obţinut o singură victorie, 6-0 contra celor de la Poli Iaşi. 

MM vrea ca FCSB să ia titlul în ultima etapă, pe Giuleşti

Întrebat dacă vrea ca FCSB să ia titlul în ultima etapă, chiar pe stadionul Giuleşti, MM Stoica a spus că "dacă ar ieşi bine pentru noi, mi-aş dori, de ce nu. Dacă noi terminăm pe locul 1 şi Rapid pe locul 2, ultimul meci din campionat e pe Giuleşti. Etapa a 10-a din playoff. Bineînţeles, dacă aş şti că se termină meciul cu un rezultat care ne face campioni, normal că mi-aş dori. Mai mult decât mi-aş dori să se termine campionatul cu câteva etape înainte. Ar fi frumos. Satisfacţie mai mare decât am avut, deşi Cupa României mă lăsa rece, la Braşov, în finala cu Dinamo, nu a existat. În afară de dubla cu Rapid din cupa UEFA. Aia a fost altceva, o dublă cu care nu se va mai întâlni nimeni în fotbalul românesc". 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel