Mihai Stoica nu împărtăşeşte optimismul lui Gigi Becali cu privire la dubla manşă din Liga Campionilor contra israelienilor de la Maccabi Tel Aviv.
"O tâmpenie mai mare decât cota lui Maccabi n-am auzit în viața mea. Antrenorul are 700.000 de euro salariu, sunt jucători cu salarii mult mai mari. Media e mult mai mare de 700.000 de euro. La ei, un salariu mic e de 450.000 de euro. Academia lor are buget mai mare ca echipele de Liga 1 din campionatul lor. E o echipă specială.
Campionatul lor e mult peste nivelul nostru. Am convingerea că avem șansa noastră și vom juca bine, dar să nu batem câmpii! Jucătorul lor numărul 1, Eran Zahavi, a avut 20 de milioane salariu în China și a fost golgheter când nu juca oricine în China, erau Ramirez, Oscar, Alex Teixeira.
La 34 de ani, a semnat cu PSV, cu Gakpo în echipă. A fost titular și înscria cu regularitate, e un fotbalist foarte bun. Ne batem cu șanse reale, dar trebuie să fim foarte buni. Sunt favoriți, clar”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.
”Maccabi Tel Aviv nu e echipă rea, dar dacă luați lotul lor, 23 de milioane de euro, nu este peste noi. 23 e mai mare decât 30? Care este mai mare, 23 sau 33? Văd că cel mai valoros jucător al lor este 4 milioane (n.r. Felicio Milson, 24 de ani).
Să nu-mi mai spună mie (n.r. colaboratorii de la FCSB) că, vai, ce valoare are echipa. Ei își caută alibi dacă se întâmplă (n.r. să pierdem) și nu știu ce. Ca Dan Petrescu.
Dacă avem pretenții de Liga Campionilor, Maccabi este o echipă care trebuie eliminată, Nu am spus că o să fie simplu. Normal este să o scoatem. „. o să vedeți”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club.