Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, anunţă că va prelua din modelul impus de Dan Petrescu la Unirea Urziceni şi le va da teste jucătorilor.
”Chiar am avut o discuție foarte serioasă cu ei pentru că nu se uită la toate meciurile. Nu mi se pare normal ca Olaru, Șut, Tănase să vadă toate meciurile și ei să nu se uite.
Chiar le-am pus în vedere că de acum îi ascult, vorbesc foarte serios, vreau să le dau test, așa cum făcea Petrescu la Urziceni. Puneți, mă, pe hârtie, 11-le pe care îl aveți în cap al adversarului de mâine să vedem dacă știți.
Ești mijlocaș central să zicem, la Slobozia cine joacă pe postul tău? Ai auzit de Coadă, Perianu? Perianu e sub vârstă, chestiile astea. Nu cer să știi absolut tot că unii exagerează. Avem mulți care știu, și sisteme și tot.
Nu prea poți să ajungi fotbalist dacă nu ești interesat de fotbal”, a spus MM Stoica, la Prima TV.
„Aș vrea să vă spun că nu mai particip la sindrofii, dar m-am gândit că aici o să fie toată lumea fotbalului și o să am ocazia să îmi cer iertare față de ei. Vreau să îmi cer iertare domnilor Burleanu, Șucu, care a plecat, să mă ierte copiii lui dacă l-am supărat.
A fost aici și domnul Kovacs, îmi cer iertare dacă l-am supărat. Chiar dacă i-am supărat, le-am apreciat meritele. De domnul Burleanu am spus că este un om foarte bun, care are foarte mult bun simț. O să mai luptăm noi pe anumite principii.
Mi s-a zis că premiul 'Omul anului' mi-a fost acordat pentru că am reușit în fotbal și vorbeam de suveranism în urmă cu 20 de ani. Nu am învins încă, dar cu siguranță va învinge suveranismul în viitorul apropiat, ne vom lupta pe principii.
Faptele vorbesc pentru mine, nu am nevoie de vorbe să mă laud la fotbal. Domnul Kovacs nu este aici, dar să îi spuneți voi că în urmă cu 15 ani spuneam că este cel mai bun arbitru”, a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.