Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, anunţă că nota Sabrinei Voinea va fi modificată în urma contestaţiilor depuse atât la Federaţia Internaţională de Gimnastică, cât şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Sabrina Voinea a încheiat finala la sol la Jocurile Olimpice pe locul 5, după ce a fost penalizată de arbitri pentru că ar fi călcat în afara covorului. Se pare, însă, că acest lucru nu s-a întâmplat, de fapt, şi că reluările video infirmă ceea ce spun arbitrii. Astfel, s-a făcut contestaţie la Federaţia Internaţională de Gimnastică, dar şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar Mihai Covaliu este convins că nota Sabrinei Voinea (13.700) va fi modificată.
”Am avut o întâlnire cu președintele FIG, circa 40 de minute am stat de vorbă, domnul Watanabe a spus că va face tot ce este posibil și regulamentele permit pentru ca nota sportivei noastre să fie cea corectă. Mai departe am ales și calea juridică, am informat TAS pentru situația creată. Avem de partea noastră probe video, fotografii care vin în sprijinul a ceea ce cerem noi, și anume că sportiva noastră nu a ieșit în afara suprafeței regulamentare de competiție, iar acel element care se spune că a fost executat în proporție de 80%, toți specialiștii din gimnastică au spus că a fost executat corect și trebuie acordată cotația pentru reușita acelui element. Astfel, nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei pe care sportiva noastră a obținut-o.
Până la sfârșitul Jocurilor Olimpice, asta este clar. Pentru că acest burou al TAS ad-hoc pentru Jocurile Olimpice tocmai rezoluția asta o are, ca până la finalul Jocurilor Olimpice să rezolve acest cazuri, solicitări care ajung la ei. S-a prelungit termenul de depunere a eventualelor probe, argumente care vin în sprijinul demersurilor noastre", a declarat Mihai Covaliu, conform Euronews.
Ana Bărbosu a fost pentru câteva minute medaliată cu bronz la sol. Contestaţia antrenoarei lui Jordan Chiles a coborât-o, însă, de pe podium pe gimnasta româncă şi a urcat-o pe cea din SUA pe locul 3.
”Să știți că sunt două contestații depuse. Una pe nota de la dificultate a Anei Mariei Bărbosu și a doua pe povestea cu călcâiul a Sabrinei Voinea. Eu cred că a doua, cel puțin, va fi destul de clară.
Probatoriul este foarte bine întemeiat. Bazat pe filmări, pe fotografii, chestii care sunt greu de combătut. Da, vă pot confirma asta (n.r - că și Ana Bărbosu a depus contestație la TAS). Poate a fost mai discretă.
Această divizie ad-hoc, ce analizează cu celeritate cazurile, și le judecă acolo unde are competența, soluţionează pe durata Jocurilor Olimpice. Sunt termene foarte scurte. Practic, din momentul în care decizi să faci o contestație, un apel, sunt 24 de ore. Dar, în funcție de probatoriu, de ceea ce se cere, de complexitate, ar mai putea fi prelungit acest termen cu încă 24 de ore. Însă nu mai departe de ultima zi a Jocurilor Olimpice. Pentru că apoi divizia ad-hoc de la Paris nu mai funcționează, este dizolvată.”, a dezvăluit Cristian Jura, președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, potrivit Golazo.