Superliga Romaniei Mihai Covaliu cere Federaţiei Internaţionale de Gimnastică să pună în aplicare decizia TAS

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, a anunţat, sâmbătă, FRG pe pagina sa de Facebook.



Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, sâmbătă, că România a câştigat medalia de bronz sol în concursul de gimnastică de la Jocurile Olimpice prin Ana Bărbosu, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv, iar acum aceasta trebuie pusă în practică de Federaţia Internaţională de Gimnastică.

"România a câştigat o medalie de bronz la gimnastică, iar asta este o decizie pe care Federaţia Internaţională de Gimnastică trebuie să o pună în practică. Iar apoi vom vedea clasamentul final întocmit de Federaţia Internaţională. Mie îmi place să vorbesc atunci când avem un clasament final, deşi el se poate clar intui în acest moment. Da, puteam să avem chiar două medalii de bronz, sportiva din America putea să aibă şi ea la rândul ei o medalie de bronz... avem în schimb această decizie TAS. Este o soluţie care care practic ne aduce pe noi în poziţia în care eram de la început (n.r. la sfârşitul finalei de la sol), adică una dintre sportivele noastre câştigă medalia de bronz", a spus preşedintele, prezent la evenimentul de închidere a Casei României de la Paris, care a funcţionat în cadrul ambasadei ţării noastre.

El spune că îi pare rău pentru cealaltă sportivă a României, Sabrina Voinea, al cărei apel la TAS a fost respins.

"Este o medalie pentru România, dar e foarte adevărat că râdem cu un ochi şi plângem cu altul. Pentru că avem două sportive după foarte multă vreme care reuşesc să concureze de la egal cu cel mai bune gimnaste din lume. Bineînţeles că îmi pare rău pentru Sabrina. În primul rând pentru că exerciţiul ei la sol a fost unul foarte bun, chiar mai bun decât cel din proba pe echipe, şi există şi probe video în acest sens. Nu sunt într-o comisie care să spună cine este mai îndreptăţit să fie pe podium, de aceea avem comisii, avem regulamente, avem Tribunal de Arbitraj Sportiv şi avem o Federaţie Internaţională care trebuie să vină cu un comunicat final şi cu un clasament final", a afirmat oficialul COSR, care a precizat că nu s-au plătit bani pentru apelurile de la TAS.

"Concluzia care s-a desprins după audierile de la TAS a fost că încă sunt multe probleme de arbitraj. Am discutat cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi mi-a transmis că are cunoştinţă despre aceste situaţii. A propus chiar un sistem de analiză a exerciţiilor cu ajutorul inteligenţei artificiale. Noi toţi ne dorim, mai ales la Jocurile Olimpice, să nu mai existe sportivi nedreptăţiţi, să fie lucrurile foarte clare după evoluţia lor. Astfel încât acţiunile ulterioare să nu aducă niciun fel de emoţii negative", a adăugat el.

Mihai Covaliu a menţionat că este posibil ca Ana Bărbosu să se întoarcă la Paris pentru a primi medalia de bronz chiar înaintea Ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice.

"Concursul de la sol dacă se desfăşura în condiţii normale de arbitraj clasamentul putea fi cunoscut încă de la început. În momentul de faţă avem o decizie a TAS, iar acum aşteptăm să vedem clasamentul final întocmit de Federaţia Internaţională de Gimnastică. După aceea vom vedea toate datele modificate în toate clasamentele de la Jocurile Olimpice. Acum sunt mai multe discuţii cu Federaţia Internaţională, cu Federaţia Română de Gimnastică, pentru a şti exact care este procedura de acordare a medaliei. Vom fi anunţaţi de Federaţia Internaţională. De aceea am stat puţin şi nu am ieşit cu declaraţii pentru că avem nevoie de toate argumentele pentru a prezenta tot cazul de la un cap la celălalt, astfel încât să fie foarte clar pentru toată lumea. Ana Bărbosu s-ar putea să vină aici la Paris să îşi primească medalia, de aceea spun că încă nu ştim exact procedura. Se poate întâmpla şi mâine (n.r. - să primească medalia de bronz) înaintea ceremoniei de închidere, nu ştiu să spun acum, vom afla. Toate canalele sunt deschise, când vom afla ceva vom anunţa", a spus Covaliu, citat de Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel