Halterofila în vârstă de 21 de ani, Mihaela Valentina Cambei, a reușit să cucerească argintul la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august).
Mihaela Cambei s-a poziționat pe a doua treaptă a podiumului la concursul feminin de haltere, categoria 49 kilograme, la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea a ridicat un total de 205 kilograme, cu un kilogram mai puțin decât campioana olimpică en-titre, chinezoaica Zhihui Zou, care și-a apărat titlul, cucerind medalia de aur.
Nici până în acest moment, Mihaelei nu îi vine să creadă că a reușit performanța de a câștiga o medalie olimpică la Paris, la doar 21 de ani.
„Nu pot încă realiza concursul pentru că sunt încă obosită. Am nevoie de puțină odihnă ca să îmi revin fizic și pishic. Și cam atât. Nu mă pot bucura încă în totalitate. Încă sunt într-un șoc, cu toate că mi-am dorit această medalie.
În sinea mea știam că voi urca pe podium. Nu știam sigur culoarea, dar știam sigur că voi urca. Iar acum, că am muncit atât de mult pentru acest vis, încă nu știu să mă bucur atât de tare pentru premiul ăsta atât de mare.
Am forțat-o puțin (n.r. - pe adversara sa chineză). Și ea e o smulgătoare și o campioană olimpică - și la Jocurile trecute la fel. Eu știam că la aruncat ea a mai aruncat 120 de kilograme, dar când am văzut 117, care părea destul de imposibil, mi-a dat o mică speranță că o va rata și pe ultima, dar a avut timp să se odihnească. S-a mobilizat. Dar știam că o va face, pentru că a mai ridicat această greutate.”, a spus Mihaela Cambei.
Despre evoluția sa până la cucerirea unei medalii olimpice, Mihaela a declarat că nu multe persoane îi dădeau șanse în acest sport, dar dezvoltarea sa progresivă și armonioasă au determinat succesul său de la Paris: „Văd o creștere foarte frumoasă, pas cu pas, pentru că nu prea am avut salturi extraordinare. Am rămas pe val și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru. Am ținut bine baza și cam așa o văd. Destul de crescător văd totul și cu mici pași e din ce în ce mai bine.
Eu fiind micuță, la 9 ani, nimeni nu se aștepta. Și oricum îți trebuie timp și ani pentru a te dezvolta, până să ajungi să ridici o greutate. Nu multă lume a crezut în noi pentru că lipsea și istoricul sportului. Nu e neapărat despre tine ș.a.m.d. Dar cred că le-am demonstrat că putem și că suntem capabili și noi.”, a mai declarat vicecampioana olimpică de la Paris.
„Urmează o mică odihnă. Mică pentru că nu am mult timp la dispoziție. Urmează un Campionat European de tineret și apoi Mondialele de seniori. Și apoi cred că trebuie să pregătim pe harta minții Los Angeles 2028.
Pot să o denumesc ca fiind o binecuvântare. Atât. Este o binecuvântare de la Dumnezeu și îi mulțumesc.”, a mai declarat Cambei, pentru Fanatik.