Jocurile Olimpice de la Paris au înregistrat un moment istoric în urma probei concursului de gimnastică artistică la sol, când gimnastele Rebeca Andrade, Simone Biles și Jordan Chiles au urcat pe podium, competiție marcată de numeroase controverse.
Gimnastele române Ana-Maria Bărbosu și Sabrina Maneca Voinea au luat startul în finala probei la sol, luni, clasându-se pe locul 4, respectiv pe locul 5.
Ultimul act din cadrul gimnasticii feminine la Jocurile Olimpice de la Paris nu s-a încheiat fără controverse, ambele sportive din România fiind victimele evaluării eronate a arbitrelor din concurs.
Dacă pentru câteva minute Bărbosu a câștigat medalia de bronz, înainte ca gimnasta americană Jordan Chiles să depună contestație și să primească o notă mai bună decât a româncei, problemele care o privesc pe Sabrina Voinea au legătură cu nota obținută la dificultate, respectiv 5,900. De precizat este faptul că ambele gimnaste au fost punctate cu nota 13.700, iar Sabrina Voinea a contestat nota primită inițial, dar solicitarea nu a fost acceptată, contrar cererii realizate de către echipa americancei Chiles.
După numeroase solicitări ale personalităților și organismelor oficiale din țara noastră, Federația Internațională de Gimnastică a decis reanalizarea exercițiului Sabrinei Maneca Voinea, după ce Nadiei Comăneci arbitrele i-au argumentat că penalizarea de 0,1 puncte din cadrul concursului se bazează pe ieșirea din covor a gimnastei în vârstă de 17 ani, lucru infirmat după reluarea prestației Sabrinei.
Cu toate că scandalul a luat o amploare globală, unii americani recunoscând că întregul concurs desfășurat luni la Paris le-a deposedat în mod nedrept pe gimnastele române de medaliile olimpice, acest lucru nu este împărtășit și de fosta primă doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama.
„Nu-mi trece încă de momentul ăsta frumos de fraternitate și sportivitate! Poți să simți cum strălucește dragostea prin aceste domnișoare. Felicitări, Rebeca, Jordan și Simone!”, a scris Michelle Obama, pe contul său de X.
I’m still not over this beautiful moment of sisterhood and sportsmanship! You can just feel the love shining through these ladies. Congrats Rebeca, Jordan and Simone! ✨ https://t.co/WIQMccUDNK
— Michelle Obama (@MichelleObama) August 6, 2024
După contestația de la sol și după ce a primit medalia de bronz, gimnasta din SUA a reacționat pe Instagram și a spus că „gimnastica mea vorbește mai bine decât cuvintele multor oameni”. „Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine... a fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată la individual!
Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai bine decât cuvintele multor oameni... am reușit!”, a scris Chiles.
Nici antrenoarea lui Chiles nu credea că va lua bronzul „În acel moment, nu mai aveam nimic de pierdut, așa că am zis să încercăm. Sincer, nu am crezut că vom avea succes, dar la foarte scurt timp după ce am depus contestația, am auzit-o pe Jordan cum țipa de bucurie.
M-am întors și am fost foarte surprinsă. Azi (n.r. luni, 5 august), Jordan a fost cam neglijentă la aterizări, altfel ar fi putut obține o notă mult mai mare”, a dezvăluit Cecile Landi, pentru USA Today.
1. Rebeca Andrade (Brazilia), 14.166
2. Simone Biles (SUA), 14.133
3. Jordan Chiles (SUA), 13.766
4. Ana-Maria Bărbosu (România), 13.700
5. Sabrina Maneca-Voinea (România), 13.700
6. Alice D'Amato (Italia), 13.600
7. Rina Kishi (Japonia), 13.166
8. Yushan Ou (China), 13.000
9. Manila Esposito (Italia), 12.133