Fotbal international Messi, Suarez şi Neymar, din nou în aceeaşi echipă? Starul brazilian şi-a cumpărat casă în Miami

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Se transferă Neymar la Inter Miami? Lumea fotbalului e plină de speculaţii despre această mutare, după ce brazilianul şi-a cumpărat o casă în Miami.



Starul brazilian Neymar, care joacă în prezent la echipa saudită de fotbal Al-Hilal, şi-a achiziţionat o proprietate la Miami (Florida), întărind speculaţiile referitoare la o posibilă trecere a sa la clubul Inter Miami, unde joacă în prezent bunul său prieten Lionel Messi, scrie mass-media americană.

Publicaţia Wall Street Journal dezvăluie că Neymar a plătit 26 de milioane de dolari pentru o bucată de teren pe malul oceanului, achiziţia incluzând "planuri aprobate" pentru o casă cu o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi.

Brazilianul a fost coechipier la FC Barcelona cu argentinianul Lionel Messi şi cu uruguayanul Luis Suarez, actualele vedete ale clubului Inter Miami.

Neymar şi Messi au fost apoi coechipieri şi la Paris Saint-Germain, echipă de care ambii s-au despărţit în 2023, când argentinianul a traversat oceanul Atlantic pentru a semna cu clubul din Florida, iar brazilianul a plecat în Orientul Mijlociu, la Al-Hilal.

Internaţionalul brazilian a suferit însă însă o gravă accidentare la genunchi imediat după sosirea sa la Al-Hilal şi a fost indisponibil aproximativ un an, revenind recent pe gazon, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel