Înainte de a semna cu Inter Miami, Leo Messi a luat în calcul o mutare în Arabia Saudită, unde ar fi putut fi adversar cu Cristiano Ronaldo.
Starul argentinian Lionel Messi a dezvăluit că a luat în calcul posibilitatea de a evolua în campionatul de fotbal al Arabiei Saudite, după despărţirea de Paris Saint-Germain, în vara acestui an, înainte de a semna cu echipa Inter Miami din Major League Soccer (MLS).
"Am avut mai multe opţiuni pe masă. A trebuit să le analizez şi să reflectez împreună cu familia mea, înainte de a lua decizia de a veni la Miami", a explicat octuplul câştigător al Balonului de Aur într-un interviu acordat revistei americane Time.
"Prima mea opţiune a fost să mă întorc la Barcelona, dar nu a fost posibil. Am încercat să revin, dar nu s-a întâmplat. E adevărat că după aceea m-am gândit mult să merg în liga saudită. Cunosc ţara şi au creat o competiţie foarte puternică, ce poate să devină un campionat important în viitorul apropiat", a spus căpitanul selecţionatei Argentinei, campioana mondială en titre.
"Ca ambasador al turismului pentru Arabia Saudită, a fost o destinaţie care m-a atras, pentru că mi-a plăcut tot ce am vizitat, dar şi datorită creşterii fotbalului în această ţară şi a eforturilor depuse pentru a crea o competiţie de nivel înalt. A fost Arabia Saudită sau MLS şi ambele opţiuni mi s-au părut interesante", a adăugat el, conform Agerpres.