Tenismena română a reușit să obțină prima victorie din ultimii doi ani, învingând-o pe australianca Arina Rodionova la competiția 125 WTA de la Hong Kong.
Simona Halep (33 de ani) a debutat cu dreptul în competiția 125 WTA de la Hong Kong, unde a obținut prima victorie după mai bine de doi ani.
Sportiva din țara noastră a reușit să o învingă pe australianca Arina Rodionova, în primul meci disputat în cadrul competiției chineze. Fostul lider mondial a obținut o victorie muncită, după două ore și opt minute de joc, reușind să treacă de Rodionova cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4.
Halep nu mai jucase din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.
Simona Halep, fostă dublă campioană de Mare Șlem (Roland Garros și Wimbledon), a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancțiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.
„Cuvintele nu pot descrie senzația pe care o am atunci când sunt acolo, pe teren, și joc. Și a câștiga primul meu meci după o lungă perioadă, în sportul pe care îl iubesc. Mulțumesc tuturor pentru sprijinul și iubirea pe care mi-o transmiteți, înseamnă totul pentru mine”, a scris Simona Halep, pe contul său de Instagram.
View this post on Instagram
Inițial, revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după accidentarea din mai trebuia să se producă luna viitoare la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie - 3 noiembrie), pentru care primise, de asemenea, un wild-card. Halep și-a asigurat un cec de 2.000 de dolari și 15 puncte WTA, urmând să joace în optimi cu rusoaica Ana Blinkova (26 ani, 78 WTA), campioana din 2023 de la Transylania Open.
La interviul de după meci, Simona a spus că se simte obosită, mai ales că duelul cu australianca a trecut de două ore de joc.
„În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor fanilor care au venit. Mereu am o primire frumoasă, așa că a fost o plăcere să revin aici, să joc primul meci din ultimele luni. E prima victorie din ultimii doi ani, deci se simte foarte bine, chiar dacă mă simt foarte obosită.
Am venit aici pentru că am avut oportunitatea de a primi un wild-card din partea organizatorilor, așa că e minunat. Așa că sunt aici, sunt fericită să fiu pentru prima dată în Hong Kong, îmi place foarte mult. Și desigur, oamenii mi-au oferit o primire foarte călduroasă, așa că de aceea astăzi am luptat din greu, fiind astfel capabilă să câștig.
Am simțit o oarecare presiune după primul set, mi-am scăzut nivelul (de joc), iar al ei a crescut (Arina Rodionova). A jucat foarte bine azi, a fost o bătălie dificilă, dar acum vreau doar să-mi revin, să pot juca mâine din nou. După o așa de lungă pauză, nu știi niciodată ce se poate întâmpla ziua următoare, așa că încerc să am grijă de corpul meu, ca mâine să vin și să joc în fața fanilor.”, a spus Simona Halep, la interviul de pe teren.