Candidatul independent aflat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni a reacționat la declarațiile fostei gimnaste Nadia Comăneci, care a confirmat că nu a fost consultată înainte de utilizarea unor imagini cu evoluțiile sale în clipurile de campanie ale lui Georgescu.
Candidatul independent Călin Georgescu a acces în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe prima poziție, având 2.120.404 de voturi, respectiv 22,94%, în timp ce Elena Lasconi, susținută de USR, a înregistrat 1.772.503 de voturi, echivalentul a 19,18% din totalul de sufragii. Cei doi vor lupta pentru cea mai înaltă poziție în stat duminică, 8 decembrie.
Georgescu a utilizat imaginile mai multor sportivi români într-un filmuleț de campanie electorală, fără a primi permisiunea acestora. Printre ei, Gică Hagi, regretatul Ivan Patzaichin și Nadia Comăneci.
„Zeița de la Montreal” s-a declarat surprinsă să vadă că imaginea sa este folosită în scop electoral, fără ca aceasta să fi fost de acord cu apariția în acțiunile de promovare ale lui Călin Georgescu: „Sunt foarte surprinsă să văd că se folosește imaginea mea fără buna mea știință”.
După mai bine de o săptămână, candidatul a recunoscut că echipa sa a adăugat imagini cu mai mulți sportivi, printre care și cu Nadia Comăneci, prezentându-și scuzele față de aceasta. Totuși, și alți reprezentanți de seamă ai României au fost incluși în videoclip, aceștia nefiind menționați în mod direct de către candidat.
„Da, îmi cer scuze. A fost echipa mea care a făcut un film pe tema sporturilor și a adus o subliniere la marii sportivi pe care i-am avut, în care a fost prezentată și Nadia Comăneci”, a declarat Călin Georgescu, în interviul oferit marți, pentru Gândul.
„Niciodată nu m-am implicat în politică și nu voi face niciodată, nu sunt implicat. Da, după că e legal, că nu e legal, nu am de unde să știu, dar cu siguranță nu fac parte din jocul acesta. Noi facem politica sportului, a fotbalului, nimic altceva.
Hagi întotdeauna stă departe de acest lucru, am încercat toată viața mea să stau departe de asta, chiar dacă a fost tentat, chiar dacă e tentat, eu îmi văd de meseria mea, v-am zis că iubesc să fiu antrenor, muncesc tehnic și merg pe linia asta.
Practic, nu sunt și nu mă băgați în lucrurile astea”, a reacționat Gică Hagi.
„Am aflat cu surprindere în această zi, de la tine, că tatăl meu apare într-un clip al unui candidat la președinție. Nici eu, nici mama nu ne-am dat acceptul pentru folosirea imaginii tatălui meu în acest context. Nici nu ne-a fost cerut, evident.
Sigur că tata întotdeauna a avut o imagine extraordinară. Prin faptul că imaginea lui este cumva un patrimoniu public, mulți apelează la ea fără a cere dreptul. Am înțeles că sunt imagini dintr-o cursă de-ale lui.
Tata nu s-a amestecat niciodată din punct de vedere politic cu niciunul dintre partide, cu niciun candidat la președinție, niciodată. El credea că este mai folositor să participe și să-și folosească imaginea în domeniile în care se pricepea, în care imaginea lui ar fi adus un beneficiu comunităților respective.
De aceea am acceptat ca faleza din Tulcea să-i poarte numele. Mai există o școală de sport în Tulcea, comuna Greci, unde ne-am dat acordul.
Niciodată nu ne-am fi dat acordul pentru folosirea imaginii într-un context politic și nici tatăl meu nu ar fi făcut-o niciodată. Se aplică pentru orice candidat, categoric. Sunt absolut convinsă că tatăl meu nu ar fi acceptat, indiferent de partidul politic și de persoana politică.
Încă nu am luat o hotărâre, dacă vom face ceva în plus sau nu. Mi se pare că este deja târziu, orice demers am face acum, imaginea a fost deja asociată”, a transmis Ivona Patzaichin.