Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale, crede că Simona Halep nu are şanse să scape de suspendare nici la TAS, dar spune că WADA, agenţia internaţională anti-doping, ar trebui desfiinţată dacă se întâmplă asta.
"Să fie achitată nu cred, poate o avea şanse să îi fie redusă suspendarea iniţială de patru ani. Dar nu îi poate fi redusă cu mult, iar ea e deja în vârstă pentru sportul profesionist, deci oricum nu văd cum să mai revină pe teren. Noi am mai discutat şi ţi-am mai spus: păcat că îşi încheie cariera urât! Se întâmplă aşa ceva fiindcă a ales o cale greşită, a fost sfătuită prost.
Ea a ales să învinovăţească oameni, instituţii, laboratoare, a mers pe o cale pe care nu avea nicio şansă de succes. Mai bine ar fi recunoscut, “da, am greşit!”. Aşa, oamenii, suporterii ei, ar fi înţeles că era vorba, într-adevăr, despre o greşeală şi atât. Continuând să susţină că a fost vina altora şi că nu s-a dopat, Simona le dă motive celor care s-ar putea întreba “oare a făcut aşa ceva doar acum? Nu cumva a procedat la fel pe tot parcursul carierei şi toate performanţele ei au fost realizate cu ajutorul dopingului?”.
Exact asta s-a întâmplat (n.r. a aruncat o umbră asupra carierei). Adrian Mutu a procedat mai corect şi mai eficient, nu a contestat laboratoarele, a acceptat pedepsele care au fost mici şi a revenit pe teren. El a recunoscut că a greşit. Dar asta vine din educaţia pe care Mutu a primit-o de la părinţii lui. Comportamentul pe care-l are acum Simona Halep spune ceva şi despre caracterul ei", a declarat medicul Pompiliu Popescu pentru Fanatik.
"La TAS vor fi audieri, vor fi citaţi martori, dar care e rostul acestor dezbateri din moment ce există proba? Dacă sunt prins la volan cu o alcoolemie-record, eu îi aduc pe nea Gică şi pe nea Gogu ca să demonstrez că nu eram beat? În antidoping contează proba, iar Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat. Şi am încheiat discuţia!
Dacă acest Tribunal din Lausanne o achită pe Simona Halep înseamnă că trebuie să fie desfiinţat tot ceea ce ţine de antidoping: WADA, Agenţia Mondială, laboratoarele. Păi, ce rost mai au dacă un sportiv depistat dopat şi suspendat pentru patru ani de către un tribunal independent e făcut nevinovat la TAS?", a mai spus fostul medic al echipei naţionale.
Audierile la TAS în cazul Simonei Halep se încheie vineri, 9 februarie. Sportiva nu are voie să facă niciun fel de declaraţii publice până la acel moment.