Finalista Cupei României de anul trecut va face deplasarea la Miercurea Ciuc, pentru a disputa primul meci din cadrul grupelor competiției.
Oțelul Galați va întâlni AFK Csikszereda miercuri, 30 octombrie, în prima etapă a grupelor Cupei României 2024/2025. Cel care a prefațat partida dintre ciucani și oțelari a fost preparatorul fizic, Cătălin Iorga, și nu antrenorul Dorinel Munteanu.
Echipa de divizie secundă nu a înregistrat vreun eșec în actualul sezon, clasându-se pe prima poziție, cu 28 de puncte. Cu toate acestea, dunărenii vor să îi administreze liderului prima înfrângere, în confruntarea din cadrul grupelor Cupei României.
„Tratăm Cupa României foarte serios, sperăm ca anul acesta să repetăm cel puțin performanța de anul trecut. Mergem la Miercurea Ciuc, liderul ligii a II-a, o echipă neînvinsă până acum. Sperăm ca mâine (n.r. miercuri, 30 octombrie) noi să fim cei care să le administreze prima înfrângere.
Știm că vom avea un meci foarte greu acolo, le știm calitățile și le cunoaștem jucătorii. În ceea ce privește problemele de la lot, îi avem pe cei trei accidentați: Cristian Chira, Victor Boganciuc și Jonathan Cissé, iar Nikola Stevanovic este suspendat.”, a declarat Cătălin Iorga, înaintea deplasării Oțelului la Miercurea Ciuc.
Grupa A: Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, CS Afumați, Campionii FC Argeș
Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, ACS Petrolul 53, Dinamo București, FC Agricola Borcea, Metalul Buzău
Grupa C: UTA Arad, Farul Constanța, AFC Hermannstadt, Poli Iași, Unirea Unghieni, CS Sănătatea Serv. Publice
Grupa D: Oțelul Galați, Sepsi OSK, ACSM Reșița, AFK Csikszereda, SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia
GRUPA A
Marți, 29 octombrie, 21:00: Campionii FC Argeș – CFR Cluj (TV)
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț (FRF.tv)
Joi, 31 octombrie, 21:00: FC Botoșani – FC Rapid 1923 (TV)
GRUPA B
Marți, 29 octombrie, 14:30: Agricola Borcea – ACS Petrolul 52 (TV), scor 0-3
Miercuri, 30 octombrie, 21:00: Dinamo – FCSB (TV și FRF.tv – doar pentru românii din străinătate)
Joi, 31 octombrie, 18:30: Metalul Buzău – Universitatea Craiova (TV)
GRUPA C
Marți, 29 octombrie, 18:00: Politehnica Iași – UTA Arad (TV), scor 1-1
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: Unirea Ungheni – Hermannstadt (FRF.tv)
Joi, 31 octombrie, 16:15: Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța (TV)
GRUPA D
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: SCM Rm. Vâlcea – ACSM Reșița (FRF.tv)
Miercuri, 30 octombrie, 15:45: CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK (TV)
Miercuri, 30 octombrie, 18:00: AFK Csikszereda – Oțelul Galați (TV)
Este al treilea sezon în care formatul Cupa României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: opt echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câștigătoare în runda play-off-ului.
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025