Fotbal Mărturisirile emoționante ale fiului lui Gigi Mulțescu: „Speram din tot sufletul meu că tata o să treacă cu bine și peste asta și să o să vină acasă”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fiul regretatului antrenor a dezvăluit ultimele clipe din viața tatălui său, sperând în mod continuu ca acesta să își revină.



Cătălin Mulțescu: „Încă nu realizez că tata nu mai este”

Gigi Mulțescu a trecut printr-o perioadă dificilă a vieții sale în ultima vreme, fiind internat la spital. Acesta era ținut în viață cu ajutorul unei măști de oxigen. Fostul antrenor era internat la spital din cauza unei pneumonii, acesta suferind de ceva timp și de boala Alzheimer. După spusele fiului său, Gheorghe Mulțescu a murit în dimineața zilei de duminică, 15 septembrie.

„A murit în dimineața asta, în spital. Încă nu realizez că tata nu mai este. O să ne fie tare greu, dar asta este viața. Totuși, vă spun sincer că speram din tot sufletul meu că tata o să treacă cu bine și peste asta și să o să vină acasă.

Dar uitați și voi că nu s-a mai putut. Sper că tatăl meu va rămâne pentru totdeauna în sufletul oamenilor de fotbal și al tuturor dinamoviștilor. Dumnezeu să îl odihnească în pace. În următoarele ore ne vom ocupa de toate formalitățile necesare”, a declarat Cătălin Mulțescu, pentru ProSport.

CITEȘTE ȘI Ultimele momente din viața lui Gigi Mulțescu. „Nu mai putea vorbi. Voiam să îl încurajez”

„Nea Gigi a fost alături de Dinamo în vremuri gri și negre”

Regretele și transmiterea gândurilor bune familiei lui Gheorghe Mulțescu nu au încetat să curgă pe rețelele sociale. Mai multe cluburi de fotbal din Superliga, dintre care și formația de suflet a fostului fotbalist și antrenor român, Dinamo București, au transmis mesaje în amintirea a celui ce a fost Gigi Mulțescu.

„Odihnă veșnică, Gigi Mulțescu!

Toate gândurile dinamoviștilor pleacă acum spre familia celui ce a fost marele Gheorghe Mulțescu. Nea Gigi a fost alături de Dinamo atât atunci când câștiga campionate, ca jucător (1979-1985), oferindu-ne momente de neuitat pe care le transmitem și astăzi, din generație în generație, golul cu Hamburg fiind unul dintre ele, cât și în vremuri gri și negre, ca antrenor al echipei noastre.

Nea Gigi n-a ezitat să fie alături de clubul pe care l-a iubit și a răspuns mereu cu Prezent atunci când i-a fost cerut sprijinul, acceptând responsabilitatea postului de antrenor în situații extreme, chiar și pe final de carieră, când starea de sănătate nu mai era favorabilă.

Întreaga suflare dinamovistă îți mulțumește pentru tot ce ai fost și pentru tot ce ai făcut în această viață, Gigi Mulțescu! Veșnic un model de dinamovist și un exemplu de dinamovism.”, au scris „câinii roșii”, pe pagina oficială de Facebook.

Federația Română de Fotbal a anunțat că în cadrul meciurilor rămase de disputat în această etapă se va ține un moment de reculegere în memoria fostului internațional român.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel