Fotbal international Marseille, lider în Franţa cu De Zerbi pe bancă, Barcelona merge ceas în La Liga, Leverkusen a pierdut primul meci în campionat după mai bine de un an. Rezultatele zilei în marile campionate

Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Iată principalele rezultate ale zilei de sâmbătă în marile campionate ale Europei. 



Olympique Marseille este lider provizoriu în Ligue 1 după victoria obţinută sâmbătă seara, în etapa a 3-a, în deplasare, cu Toulouse, 3-1.

Pe Stadium Municipal, OM a marcat prin Mason Greenwood (16, 17) şi a beneficiat şi de autogolul lui Charlie Cresswell (52). Golul gazdelor a fost reuşit de Shavy Babicka (90). Toulouse a terminat şi cu un jucător mai puţin pe teren după ce Frank Magri a văzut cartonaşul roşu în minutul 27. Cu 7 puncte, Marseille este pe primul loc cel puţin până la desfăşurarea partidelor programate duminică seara. Toulouse este pe 13, cu 2 puncte.

Brest a obţinut primul succes în actualul sezon după ce a învins, pe teren propriu, cu 4-0, pe Saint-Etienne. Mahdi Camara (10), Romain Del Castillo (32, penalty), Ludovic Ajorque (77) şi Kenny Lala (84, penalty) au adus cele 3 puncte gazdelor care acum sunt pe locul 11. Oaspeţii sunt pe ultima poziţie, a 18-a, fără vreun punct acumulat.

Tot într-o partidă de sâmbătă seara, Nantes a trecut cu 3-1 în deplasare de Montpellier, prin golurile marcate de Matthis Abline (24), Moses Simon (45+7, penalty) şi Mostafa Mohamed (85). Gazdele au punctat prin Akor Adams (30). Nantes este deocamdată pe locul 2, cu 7 puncte, Montpellier pe 16, cu 1 punct.

Aşa cum se ştie, vineri, în prologul etapei, Olympique Lyon s-a impus pe teren propriu cu scorul de 4-3 în faţa celor de la Strasbourg.

Etapa va continua cu meciurile programate duminică, derby-ul fiind meciul dintre PSG, campioana en-titre, şi Lille, echipe care se află în prezent pe primele două poziţii ale clasamentului, scrie Agerpres. 

Leverkusen a pierdut primul meci în Bundesliga după mai bine de un an 

Bayer Leverkusen, campioana en-titre a Germaniei, a fost învinsă pentru prima dată după 35 de etape, înclinându-se sâmbătă seara pe teren propriu, 2-3, în faţa celor de la RB Leipzig, în etapa a 2-a a Bundesligii.

Pe BayArena, gazdele au condus cu 2-0, prin reuşitele lui Jeremie Frimpong (38) şi Alex Grimaldo (45), însă oaspeţii au reuşit să întoarcă scorul prin golurile lui Kevin Kampl (45+7) şi Lois Openda (57, 80).

Echipa lui Xabi Alonso suferă astfel prima înfrângere în sezonul intern după mai bine de un an şi trei luni, şi se află momentan pe locul 9 în clasament, cu 3 puncte. RB Leipzig este deocamdată în fotoliul de lider, cu 6 puncte.

Aşa cum se ştie, VfB Stuttgart, vicecampioana Germaniei, nu a izbutit să treacă de Mainz 05 încheind cu o remiză, 3-3.

Enzo Millot (8), Jamie Leweling (15) şi Fabian Rieder (87) au marcat pentru şvabi, pentru oaspeţi punctând Nadiem Amiri (43, penalty), Jonathan Burkardt (61) şi Maxim Leitsch (90+4).

Wolfsburg s-a impus în deplasare, cu 2-0, la Holstein Kiel, prin golurile lui Maximilian Arnold (27) şi Sebastiaan Bornauw (30), acelaşi scor, tot în deplasare, obţinându-l şi Borussia Moenchengladbach pe terenul lui Bochum. Golurile oaspeţilor au aparţinut lui Tim Kleindienst (66) şi Franck Honorat (78).

Într-o altă partidă, Eintracht Frankfurt a câştigat pe teren propriu cu Hoffenheim, 3-1. Gazdele au înscris prin Hugo Ekitike (24), Hugo Larsson (33) şi Omar Marmoush (56), golul oaspeţilor aparţinând lui Andrej Kramaric (54).

În prologul etapei, vineri seara, Union Berlin a învins pe St. Pauli cu 1-0.

Manchester City câştigă tot 

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, a învins cu 3-1, sâmbătă seara, în deplasare pe West Ham United, în etapa a 3-a din Premier League, bifând al treilea succes consecutiv în actuala ediţie de campionat şi ocupând prima poziţie în clasament.

Hat-trick-ul vedetei Erling Haaland (10, 30, 83) a adus victoria "cetăţenilor", tabela de marcaj modificându-se în dreptul gazdelor ca urmare a autogolului lui Ruben Dias din minutul 19. Dacă City este lider, cu 9 puncte, "ciocănarii" sunt pe poziţia a 14-a, cu 3 puncte.

Aşa cum se ştie, Arsenal Londra nu a reuşit decât o remiză, pe teren propriu, sâmbătă, cu Brighton, 1-1.

Kai Havertz a deschis scorul în minutul 38 pentru "tunari", pentru ca Joao Pedro Junqueira să egaleze în minutul 58. Mai mult, gazdele au terminat cu un jucător mai puţin pe teren, după ce Declan Rice a văzut cartonaşul roşu în minutul 49.

Cu 7 puncte, Arsenal este momentan pe locul 3, în timp ce Brighton este pe 2, cu acelaşi număr de puncte.

Tot 1-1 s-au terminat alte două partide, Notttingham Forest - Wolverhampton, respectiv Ispwich Town - Fulham.

Pe City Ground, "pădurarii" au deschis scorul prin Chris Wood (10), dar "lupii" au egalat după doar două minute, prin Jean-Ricner Bellegarde.

Nou promovata Ispwich a condus şi ea pe Fulham din minutul 15, după reuşita lui Liam Delap, însă oaspeţii au izbutit egalarea în minutul 32, prin Adama Traore.

Jucând în deplasare, Aston Villa s-a impus cu 2-1 la Leicester City, prin golurile lui Amadou Onana (28) şi Jhon Duran (63). Golul gazdelor a fost marcat de Facundo Buanonotte (73).

Everton a pierdut surprinzător acasă, 2-3, cu Bournemouth. Oaspeţii au marcat cele trei goluri în ultimele minute ale partidei, prin Antoine Semenyo (87), Lewis Cook (90+2) şi Luis Sinisterra (90+6), după ce gazdele punctaseră prin Michael Keane (50), respectiv Dominic Calvert-Lewin (57).

Într-o altă partidă, Brentford a învins cu 3-1 pe Southampton. Pentru gazde au marcat Bryan Mbeumo (43, 65) şi Yoane Wissa (69), pentru "sfinţi" înscriind Yukinari Sugawara (90+4).

Barcelona merge ceas cu Hansi Flick 

FC Barcelona a spulberat, sâmbătă seara, pe teren propriu, echipa Valladolid, cu un sec 7-0, în meciul care a deschis etapa a 4-a din La Liga.

Pe Estadi Olimpic Lluis Companys, tripla lui Raphinha (20, 64, 72) şi reuşitele lui Robert Lewandowski (24), Jules Kounde (45+2), Dani Olmo (82) şi Ferran Torres (85) au adus cele trei puncte catalanilor care, cu patru victorii din tot atâtea partide, sunt lideri în clasament, cu 12 puncte. Valladolid este momentan pe 14, cu 4 puncte.

Cealaltă echipă catalană, Espanyol, a reuşit şi ea să obţină victoria, învingând acasă, cu 2-1, pe Rayo Vallecano la care Andrei Raţiu a fost integralist. Carlos Romero (8) şi Alejo Veliz (90+6) au marcat pentru gazde, după ce oaspeţii deschiseseră scorul în minutul 4, prin Alvaro Garcia Rivera. Aflată la prima victoria în acest sezon, Espanyol se află provizoriu pe locul 12, cu 4 puncte, Rayo fiind pe 10, cu acelaşi număr de puncte.

La limită s-a impus şi Atletico Madrid, în deplasare, cu Athletic Bilbao, 1-0. Golul i-a aparţinut lui Angel Correa (90+2). Madrilenii sunt momentan pe locul 2, cu 8 puncte, bascii ocupând poziţia a 11-a, cu 4 puncte.

Golul lui Daniel Rodriguez Vazquez din minutul 43 a adus victoria pentru Mallorca în deplasarea de la Leganes. Oaspeţii se află în prezent pe locul 7, cu 5 puncte, Leganes fiind cu o treaptă mai sus, tot cu 5 puncte.

Tot sâmbătă seara, Valencia şi Villarreal au terminat nedecis, 1-1. Hugo Duro (24) a înscris pentru gazde, Ayoze Perez (45+3) pentru oaspeţi, echipa vizitatoare terminând partida cu un jucător mai puţin pe teren după ce Pape Gueye (68) a văzut cartonaşul roşu. Villarreal este deocamdată pe ultima treaptă a podiumului, cu 8 puncte, Valencia fiind "lanterna roşie", locul 20, cu un singur punct.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel