Instalat pe banca Rapidului în luna august, după etapa a VI-a, Marius Şumudică nu l-a uitat pe Neil Lennon, fostul antrenor al giuleştenilor.
"Noi, de când am preluat echipa, am văzut că toți parametrii fizici sunt în creștere, echipa arată altfel din punct de vedere fizic. Cu tot respectul, nu stau să fac acum paralelă cu fostul antrenor, să vin să spun… Vorbesc cifrele. Fizic, echipa este mai bine în momentul de față.
Vă pot da multe exemple cu mulți jucători care au crescut, dar nu stau acum să analizez. Pe unul tot îl dau, că nu pot să mă abțin. Tot ăla sunt, Șumudică ăla.
Păi, Borza, când am venit aici nici nu juca. Borza nu juca, despre ce vorbim? Dacă nu juca, nu juca, iar el acum joacă și poate pleca oricând. În momentul de față sunt oferte să plece pe o sumă de trei milioane. E ușor să vinzi un jucător cu trei-patru milioane din România? Nu. Atunci? Jucătorul acesta nu juca atunci când am venit, că nu puteam să mă abțin. Tac, tac, tac, dar mai arunc câte una”, a explicat Marius Șumudică la Orange Sport.
"În momentul de față, singurii oameni cu care lucrez sunt domnul Angelescu, domnul Șucu și Viorel Moldovan. Nu țin legătura cu domnul Sandu. Eu știu că el a fost scouter și, după, a fost promovat în funcția de director sportiv. Am înțeles că clubul a plătit niște cursuri. Din câte știu, el nu a terminat aceste cursuri. În momentul de față, pentru mine nu are nicio relevanță. Am vorbit cu el în momentul în care am vrut să pregătesc cantonamentul. Am primit ofertele de la dânsul. Am ales oferta Dubai. Ieri am aflat, iarăși cu stupoare, că adversarii nu mai sunt aceiași. Încerc să aflu zilele de meci. Dânsul a fost acolo. Sunt și eu curios. Aștept să punem lucrurile la punct. Suntem într-o nebuloasă”, a explicat Marius Șumudică la Fanatik.