Superliga Romaniei Marius Șumudică, deznădăjduit după înfrângerea în fața FC Botoșani

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

FC Botoșani a reușit să învingă FC Rapid, scor 2-0, în a XII-a etapă a Superligii.



Ultima clasată FC Botoșani nu s-a speriat de echipa condusă de Marius Șumudică, reușind să înregistreze a treia victorie din acest sezon. FC Rapid a făcut deplasarea la Botoșani cu dorința de a obține un rezultat pozitiv, dar elevii lui „Șumi” n-au reușit să înscrie în poarta moldovenilor.

După meci, antrenorul giuleștenilor a spus că nu contează ce adversar are, cea mai mare problemă a echipei sale fiind aceea că nu înscrie. Astfel, în mod evident, nu poate obține rezultatele scontate.

Șumudică a reiterat ideea transmisă și în conferința de presă dinaintea meciului, spunând că lupta din acest sezon al Superligii este intensă, iar accederea în play-off, pentru elevii săi, este din ce în ce mai departe.

Șumudică: „Mai contează cu cine joci?! Am jucat cu ultima clasată și nu am putut să câștigăm”

„Două reprize diametral opuse. În prima repriză am controlat jocul, am avut ocazii rarisime, am avut bară, au scos de pe linia porții. Apoi, începem repriza foarte prost, un șut în blocaj, nu urmărim, se face 1-0. După, ne-am deschis. Am avut ocazii foarte mari să marcăm. Nu am reușit să marcăm și fotbalul te pedepsește.

Trebuie să marcăm la situațiile pe care le avem. Dacă nu marchezi, nu ai cum să câștigi. N-am avut o discuție aprinsă, am fost foarte calm, veți afla zilele viitoare ce am spus în vestiar.

Mai contează cu cine joci?! Am jucat cu ultima clasată și nu am putut să câștigăm, nu mai contează cu cine joci. E foarte strâns, pierzi un meci, ești la retrogradare, câștigi un meci, ești aproape de play-off. Nu știu ce să zic de play-off, dacă nu ne trezim să facem puncte, va fi foarte greu”, a declarat Marius Șumudică.

Nici căpitanul Cristi Săpunaru nu a putut să ofere o declarație optimistă după meci. Veteranul a spus că el, alături de colegii săi, trebuie să „se trezească” și să își asume readucerea agresivității în profilul echipei.

Săpunaru: „Dacă nu ne trezim și nu ne asumăm și să redevenim acea echipă agresivă, nu avem nicio șansă”

„Am dominat prima repriză, am început a doua repriză și am suferit acel gol printr-o deviere. Am ocazie să fac 1-1, nu facem 1-1, luăm gol pe contraatac și s-a terminat meciul.

M-am săturat să se întâmple așa și o spun cu sufletul deschis de data asta. Trebuie să ne asumăm și noi jucătorii, prea și-o asumă doar antrenorii, conducerea, e de ajuns. Trebuie să ne asumăm noi jucătorii și să ne trezim din situația asta, pentru că altfel nu vom ieși din asta.

Dacă nu ne trezim și nu ne asumăm și să redevenim acea echipă agresivă, nu avem nicio șansă. Am avut o ședință a noastră (n.r. la final) și am încercat să discutăm și să găsim o soluție de a ieși din această situație”, a spus Cristi Săpunaru, după meci.

FC Rapid a obținut două victorii, șapte remize și trei înfrângeri în acest sezon al Superligii. Giuleștenii se află pe locul 12, cu 15 puncte.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei





pixel