Superliga Romaniei Marius Ştefănescu a spus ce a vorbit cu Gigi Becali după ce a semnat cu FCSB

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

FCSB l-a luat pe Marius Ştefănescu de la Sepsi OSK în această vară, după ce fotbalistul a forţat plecarea de la formaţia covăsneană. 



Chiar dacă iniţial Laszlo Dioszegi a spus că nu îl va vinde pe Ştefănescu la FCSB, dorinţa fotbalistului a primat. Acesta a spus chiar că se lasă de fotbal dacă nu este lăsat să plece la FCSB. 

Acum, Marius Ştefănescu a spus ce a vorbit cu Gigi Becali după ce a semnat cu FCSB. 

”Pentru titlul de campion și pentru trofeul acesta frumos am venit la FCSB. Nu știu dacă i-am impresionat pe toți în acest cantonament. M-am pregătit foarte bine, cum o fac de obicei.

La FCSB m-a impresionat grupul, care este foarte bun și sper să facem performanțe și mai mari decât cele din sezonul precedent.  Sunt și cei patru jucători care joacă cu echipa națională la Euro 2024.

Pe ei îi știu de la lot, sper din tot sufletul să mai rămână acolo, să mai treacă un tur, două. Mi-aș fi dorit să fiu în Germania, dar nu este niciun fel de problemă. Eu sper să fac treabă bună și să fiu în lotul României data viitoare, la următoarea mare competiție la care o să ne calificăm.

Nu am ales FCSB pentru că aș avea șanse mai mari să ajung la echipa națională. Mi-am dorit să fiu aici, pentru că e un club care face performanță. Am vorbit cu domnul Becali, mi-a transmis să-mi fac treaba cât mai bine și cam atât.

Transferul la această echipă înseamnă foarte mult pentru mine, e un mare pas în față în cariera mea. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici și sper să demonstrez că FCSB a făcut o alegere bună când m-a transferat.”, a spus Marius Ștefănescu.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel