FCSB a învins Dinamo București cu 4-0 în meciul din prima etapă a grupelor Cupei României 2024/2025.
Fostul fotbalist Marius Niculae a declarat, joi, că înfrângerea cu 0-4 suferită de Dinamo în derby-ul cu FCSB din Cupa României este una dureroasă, el precizând că formația alb-roșie a primit 6 goluri de la rivală în ultimele două întâlniri, ținând cont și de meciul din 20 octombrie, pierdut cu 0-2 în Superligă.
„Din nefericire pentru Dinamo, nici acum nu a reușit să câștige cu FCSB. Cred că scorul este destul de mare, mai ales că prima repriză a fost una echilibrată, fără mari ocazii de gol. Dar experiența și valoarea au făcut diferența în favoarea celor de la FCSB în repriza secundă.
Asta demonstrează încă o dată că FCSB are o bancă de rezerve bună. E o înfrângere dureroasă pentru Dinamo, sunt șase goluri primite în două meciuri cu FCSB. E foarte mult, ținând cont că suporterii dinamoviști și-au făcut datoria și au venit în număr foarte mare pe Arena Națională”, a spus Niculae.
„Dinamo mai are mult de muncă. Însă trebuie să vedem partea bună. Pentru că dacă facem o comparație cu sezonul trecut Dinamo este azi peste așteptări. Dacă însă Dinamo vrea mai mult de atât, atunci eu spun că are nevoie de niște jucători de valoare, mai buni decât ce au în momentul de față pe anumite poziții.
Dar, față de sezonul trecut, e bine că suporterii nu mai au emoții cu barajul sau retrogradarea”, a adăugat fostul atacant dinamovist.
Dinamo București a fost surclasată de FCSB cu scorul de 4-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. FCSB câștigase și meciul direct din campionat, cu 2-0, disputat la 20 octombrie.
Marius Niculae a participat, joi, la inaugurarea la București a unei picturi murale care îl reprezintă pe atacantul brazilian Vinicius Junior (Real Madrid), în tricoul echipei naționale a României, scrie Agerpres.
GRUPA A
Marți, 29 octombrie, 21:00: Campionii FC Argeș – CFR Cluj, scor 2-2
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț, scor 0-0
Joi, 31 octombrie, 21:00: FC Botoșani – FC Rapid 1923
GRUPA B
Marți, 29 octombrie, 14:30: Agricola Borcea – ACS Petrolul 52, scor 0-3
Miercuri, 30 octombrie, 21:00: Dinamo – FCSB, scor 0-4
Joi, 31 octombrie, 18:30: Metalul Buzău – Universitatea Craiova
GRUPA C
Marți, 29 octombrie, 18:00: Politehnica Iași – UTA Arad, scor 1-1
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: Unirea Ungheni – Hermannstadt, scor 1-2
Joi, 31 octombrie, 16:15: Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța
GRUPA D
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: SCM Rm. Vâlcea – ACSM Reșița, scor 0-1
Miercuri, 30 octombrie, 15:45: CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK, scor 1-0
Miercuri, 30 octombrie, 18:00: AFK Csikszereda – Oțelul Galați, scor 2-1
Este al treilea sezon în care formatul Cupa României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: opt echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câștigătoare în runda play-off-ului.
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025