Fotbal Manchester City a anunţat că l-a cumpărat pe internaţionalul brazilian Savinho

Data publicării:
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Manchester City, campioana actuală a Angliei, a anunțat joi achiziționarea internaționalului brazilian Savinho de la clubul francez Troyes, care a retrogradat în liga a treia. Savinho a jucat în ultimele două sezoane sub formă de împrumut la PSV Eindhoven și Girona.



Savinho, în vârstă de 20 de ani, a încheiat un contract de cinci ani cu echipa antrenată de Pep Guardiola, iar presa britanică estimează valoarea transferului său la 40 de milioane de euro.

Brazilianul nu a jucat niciun meci pentru Troyes, echipă aflată sub controlul City Football Group (CFG), aceeași organizație care deține și clubul Manchester City.

După ce l-a luat de la Atletico Mineiro în 2022, Troyes l-a împrumutat imediat pe Savinho la PSV Eindhoven, iar în sezonul trecut l-a trimis la Girona, un alt club din portofoliul CFG.

Modul în care s-a desfășurat transferul a generat noi dileme etice privind multiproprietatea în fotbal

Jucând pentru clubul catalan, care a surprins pe toată lumea clasându-se pe locul al treilea în sezonul trecut din La Liga, Savinho a înscris 9 goluri și a jucat un rol crucial în obținerea unei calificări istorice în Liga Campionilor.

Totuși, modul în care s-a desfășurat transferul a generat noi dileme etice privind multiproprietatea în fotbal, unde există investitori ce controlează mai multe echipe. Aceasta este situația City Football Group (CFG), care deține acțiuni la 12 cluburi răspândite pe cinci continente.

La începutul lunii iulie, UEFA a permis echipelor Manchester City și Girona să participe în Liga Campionilor, în ciuda legăturilor lor financiare. De asemenea, Manchester United și OGC Nice, deținute de aceeași companie, Ineos, condusă de miliardarul britanic Jim Ratcliffe, vor concura în Europa League, conform Agerpres. 

dcsport Team | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel