Jocurile Olimpice Macron dă asigurări că Jocurile Olimpice vor fi supuse unor măsuri de siguranță sporite

Data publicării:
Anthony, Pexels
Anthony, Pexels

Emmanuel Macron, președintele francez, a susținut că statul gazdă al Jocurilor Olimpice este pregătit în fața oricărei amenințări teroriste. Acesta a realizat o serie de declarații privind buna desfășurare a Olimpiadei, întreprinsă vara aceasta la Paris, competiție care va fi asigurată din toate punctele de vedere.



„Suntem pregătiți și vom fi pregătiți”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat că țara sa „este pregătită și va fi pregătită” să facă față posibilelor amenințări teroriste în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, din această vară, informează cotidianul L'Opinion, citat de Agerpres.

„Facem tot ce ne stă în putere pentru a preveni acest lucru. Cred că pot să vă spun că da, vom fi pregătiți! Suntem pregătiți și vom fi pregătiți. De aceea, adaptăm foarte mult întreaga postură”, a asigurat Macron, care efectuează o vizită în teritoriul-departament francez Guyana.

Președintele Franței a avertizat, totuși, că un „risc zero” nu există „niciodată în viață”. „Ceea ce este dificil uneori, este că există întotdeauna un element de risc”, a mai subliniat Macron, după ce Franța a ridicat duminică seara nivelul de alertă pe țară la stadiul maxim de „urgență atentat”.

„Evident că facem totul pentru a fi pregătiți pentru ceremoniile Jocurilor Olimpice și Paralimpice, precum și pentru probe. Există o investiție foarte mare din partea serviciilor noastre de informații, a poliției noastre, a jandarmilor, a soldaților”, a mai spus șeful statului francez.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Jocurile Olimpice





pixel