Superliga Romaniei Lui Nicușor Bancu nu i-a plăcut terenul Oțelului. Ce a spus după remiza din deplasare

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Căpitanul Universității Craiova a explicat faptul că terenul de pe stadionul „Oțelul” din Galați nu le-a dat voie elevilor lui Costel Gâlcă să-și implementeze jocul.



Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a spus că, asemenea mai multor terenuri pe care a evoluat în deplasare, și gazonul de pe stadionul Oțelul a fost „mizerabil”.

Bancu a declarat, după meci, că starea gazonului a fost una dintre cauzele pentru care jucătorii olteni nu au putut să își implementeze propriul stil de joc. Universitatea Craiova a obținut un punct din deplasarea de la Galați, scor 1-1 cu Oțelul, într-o partidă din cadrul celei de-a XII-a etape a Superligii.

„Oriunde am mers în deplasare am întâlnit aceste terenuri mizerabile”

„A fost un meci destul de dificil, contra unei echipe foarte bune. Știm cu toții cât de bine joacă pe teren propriu. E agresivă, iar jucătorii sunt montați. Știam ce va juca. Oțelul ne-a surprins doar la gol. Însă e bine că am reușit să revenim rapid.

Din păcate, terenul ne-a dezamăgit din nou. Oriunde am mers în deplasare am întâlnit aceste terenuri mizerabile. Nu poți construi pe aceste terenuri. Am încercat să ne adaptăm, să jucăm cu minge lungă.

A fost un rezultat echitabil. Nu merita nicio echipă să câștige. CFR a luat două puncte în lupta cu noi, dar sperăm să câștigăm cu FC Botoșani. Simțim că suntem mai bine, că am depășit acel moment greu. Azi am avut o atitudine bună, dar nu ne-a ajutat terenul. Așa că ne mulțumim cu un egal”, a spus Nicușor Bancu după meci, citat de gsp.ro.

Bancu i-a mustrat pe suporterii craioveni

În urmă cu cinci zile, Nicușor Bancu a avut un discurs manifest, transmis suporterilor care critică evoluția sa și a colegilor săi.

„Vă înșelați și dacă credeți că huiduielile sau injuriile din tribune sau din comentarii ne ajută. Din contră, ne toarnă plumb în ghete. Nu vi se pare un pic nedrept?”

„Mă numesc Nicușor Bancu și sunt căpitanul Universității Craiova. Am jucat timp de 10 ani cu leul pe piept. În acest timp, am suferit și două accidentări grave. Și, din această calitate, aș vrea să mă deschid în fața voastră și să vă spun cum se simt lucrurile și din partea noastră, a jucătorilor. Știința nu e doar echipa ta preferată, ci și a mea.

Doar că pentru mine e chiar mai mult decât echipa preferată sau decât un simplu loc de muncă: Știința înseamnă familia mea, reputația mea profesională, speranțele și visele mele, povestea în care cred și care mă reprezintă. Dacă credeți, așadar, că vă doare mai tare decât pe noi, jucătorii, atunci când greșim sau când pierdem, vă înșelați! Vă înșelați și dacă credeți că huiduielile sau injuriile din tribune sau din comentarii ne ajută.

Din contră, ne toarnă plumb în ghete, ne fac să ne pierdem încrederea, să fim și mai nesiguri, ne cresc și mai mult șansele la greșeli suplimentare. După ce că ne doare când nu ne iese jocul, trebuie deseori să mai suportăm și loviturile fraților noștri din tribune sau de pe internet. Nu vi se pare un pic nedrept?

V-ați pus vreodată în locul nostru? Cum v-ați simți voi, dacă ați juca pentru Universitatea și ați fi huiduiți de sute de oameni, la o simplă pasă la portar, la scorul de 2-0? Nu era nici măcar o greșeală sau un meci slab, din contră, am controlat meciul cu Slobozia și l-am câștigat clar. Permiteți-mi să plusez: cum v-ați simți dacă pe teren ar fi copiii voștri, iar anumiți oameni i-ar înjura din simplul motiv că greșesc, făcându-i astfel să-i doară și mai mult?

Nu, criticile și nemulțumirile exprimate agresiv nu ne ajută deloc. Din contră, ne ajută să vă simțim aproape și de partea noastră atunci când ne e greu. Eu, unul, nu pot să simt că o persoană care mă înjură sau huiduie este de partea mea. Când, în schimb, primesc încurajări atunci când mi-e greu și greșesc, abia atunci simt că prind aripi, abia atunci mă supramotivez să dau tot ce am ca să fiu mai bun, abia atunci mă autodepășesc.”, a spus Nicușor Bancu.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel