Fotbal international Lovitură pentru cluburile din Premier League. Împrumuturile din Arabia Saudită ar putea fi interzise

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Cluburile din prima ligă engleză ar putea primi o adevărată lovitură. 



Premier League va vota la următoarea sa reuniune o propunere de interzicere a împrumuturilor de jucători în Arabia Saudită în acest mercato de iarnă, transmite EFE.

Această măsură, conform The Athletic, ar fi doar una temporară pentru a evita creşterea fluxului de jucători care pleacă în fotbalul saudit şi care a cunoscut o creştere în această vară odată cu transferul unor vedete precum N'Golo Kante, Sadio Mane, Roberto Firmino, Edouard Mendy şi Jordan Henderson.

În acest fel, ar fi evitate operaţiuni precum cea preconizată de Newcastle United, care intenţionează să-l aducă pe mijlocaşul portughez Ruben Neves, sub formă de împrumut de la Al Hilal, având în vedere suspendarea lui Sandro Tonali şi care va rata următoarele zece luni de competiţie. Acest transfer ar fi favorizat datorită legăturilor dintre Newcastle şi Arabia Saudită, clubul englez fiind cumpărat la finele anului 2021 de un fondul public de investiţii saudit PIF.

Următoarea şedinţă a Premier League, în care cele 20 de cluburi vor vota această măsură, va avea loc pe 21 noiembrie. Unele cluburi au încredere că această măsură poate fi extinsă şi la transferuri, nu doar la împrumuturi, şi că poate fi implementată şi în mercato de vară, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international





pixel