FC Botoșani s-a despărțit de antrenorul Liviu Ciobotariu.
Finanțatorul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a confirmat plecarea lui Liviu Ciobotariu de pe banca tehnică a echipei. Înlocuitorul acestuia va fi antrenorul Leo Grozavu, care a condus-o ultima dată pe Politehnica Iași, pe care a și promovat-o în Superliga României în 2023.
„Am ajuns la un comun acord sa ne despărțim. Eram foarte nemulțumit. Am închis colaborarea cu el. De comun acord. A plecat în primul rând de la pregătirea fizică. Nu folosim tehnica de monitorizare.
Iar eu nu pot sa accept asta. Avea și o clauză contractuală legată de locul din clasament. Locurile 12-14 era obiectivul. Iar asta nu e îndeplinită. Eu îl respect foarte mult și îi mulțumesc”, a declarat patronul celor de la Botoșani, potrivit gsp.ro.
Leo Grozavu (57 de ani) a mai antrenat, de asemenea, echipele celor de la Gaz Metan, Petrolul Ploiești, „U” Cluj și Sepsi OSK.
„FC Botoșani și antrenorul Liviu Ciobotariu au reziliat astăzi înțelegerea contractuală în condiții amiabile. Ciobi a preluat banca tehnică în etapa a III-a a turului acestui sezonului regular. Cu Liviu Ciobotariu în calitate de antrenor principal, roș-alb-albaștrii au bifat 4 victorii, 6 rezultate de egalitate și 9 înfrângeri, ocupând în prezent locul 15 în clasamentul SuperLigii, cu 18 puncte.
Alături de Liviu Ciobotariu, și-au încetat relațiile contractuale și antrenorii secunzi, Adrian Iordache și Cătălin Munteanu, dar și preparatorul fizic Lucian Păun.
Vom reveni în perioada următoare cu precizări despre numirea unui nou antrenor principal și a eventualelor schimbări din staff-ul tehnic al FC Botoșani.
Acesta a fost al doilea mandat al lui Liviu Ciobotatriu pe banca FC Botoșani. Primul a fost în sezonul 2018-2019. Atunci, în cele 25 de meciuri cu Ciobi pe bancă, roș-alb-albaștrii au obținut 14 victorii, au terminat nedecis în patru confruntări și au cedat în șapte jocuri.”, au transmis oficialii botoșăneni.
Lotul echipei FC Botoșani s-a reunit, vineri, în vederea reluării pregătirilor pentru partea a doua a Superligii, formația moldoveană având programat un cantonament de zece zile în Antalya (Turcia).
Petru Parfenov, unul dintre acționarii clubului FC Botoșani, a afirmat că în această pauză competițională lotul de jucători va fi întărit: „Încercăm să întărim lotul. Sunt deja jucători care au semnat cu noi, alții urmează să semneze. L-am confirmat pe Alexandru Cîmpanu, cred că va fi semnat și Alexandru Albu, iar apoi căutăm un vârf de atac”.
El mai explica că Liviu Ciobotariu are în continuare încrederea conducerii, deși schimbarea s-a produs, în cele din urmă, în cursul zilei de luni.
„Am acordat încredere staffului tehnic pentru că o schimbare e ușor de făcut. Până la urmă jocul a fost cum a fost, și bun și rău, dar credem că Liviu Ciobotariu este un antrenor cerebral care poate redresa echipa. Sigur că rezultatele vor conta, iar dacă nu va reuși, vă dați seama, nimeni nu e bătut în cuie aici”, a mai spus Parfenov.
Lotul echipei FC Botoșani a plecat, vineri, spre București de unde a călătorit, sâmbătă, într-un stagiu de pregătire în Antalya (4-14 ianuarie 2025). În cadrul acestuia sunt programate meciuri amicale cu Ludogoreț Razgrad (7 ianuarie), Viktoria Koln (10 ianuarie) și FK Radnicki Kragujevac (13 ianuarie).