Echipa nationala Lituanianul care a trecut pe la Rapid, sincer înainte de Lituania - România: E mai greu cu fotbalul la noi

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Deyvidas Matulevicius, fotbalistul lituanian care a trecut şi pe la Rapid, a transmis un mesaj sincer înainte de Lituania - România, din Liga Naţiunilor. 



”La fotbal jucăm un pic, ce să facem. Eu zic că nici grupa nu e ușoară pentru noi. În Lituania cu fotbalul e mai greu. Când ai în grupă România, Kosovo..., doar cu Cipru să jucăm de la egal la egal. Sperăm să vină generația nouă și mergem mai sus. E greu acum. Știe toată lumea situația în care ne aflăm.

Am început să facem academii. Oamenii de fotbal de dinainte nu se ocupau cu stadioane, cu tineri, nu aveam un plan pentru tineret și am rămas cum am rămas, fără fotbal. 

(n.r. sunt jucători tineri lituanieni care ar putea evolua în România?) Eu zic că da, avem niște tineri, unul care joacă la Torino, un mijlocaș care mie îmi place foarte mult (n.r. Gvidas Gineitis) și un atacant care a semnat în Slovenia la Celje (n.r. Armandas Kucys). El ar putea juca la primele echipe din România. Joacă bine copilul ăsta.

(n.r. România se va impune cu Lituania?) Eu zic că da, eu am văzut și meciul cu Kosovo. Terenul nu e prea bun aici (n.r. pe Darius and Girėnas Stadium din Kaunas). La noi sunt 8-10 grade. La noi vine iarna mai repede un pic”, a spus Matulevicius, la emisiunea Digi Sport Matinal. 

Pe Ghencea, 3-1 pentru România 

Liviu Antal, cel mai bun marcator străin din campionatul Lituaniei, a explicat în exclusivitate pentru DCSport.ro cum s-a văzut de la Vilnius înfrângerea Lituaniei pe Ghencea. 

"A fost dureroasă, într-un fel. Pentru că au avut oportunitatea de a face 2-1, iar decizia VAR-ului a fost contra lor. Apoi a fost acel penalty. Dar eu am spus şi înaintea meciului că diferenţa de valoare dintre noi şi ei există, e clară. Dar dacă nu vom fi 100% concentraţi şi nu vom intra 100% să fim determinaţi, nu vom avea un meci uşor. Aşa a şi fost. Lituania a jucat un fotbal plăcut, a avut posesia în prima repriză, a avut ocaziile mai mari decât România. Dar diferenţa de valoare la un moment dat s-a văzut pe teren. Acele două acţiuni, ale lui Mitriţă şi Hagi au adus victoria. Nu mai sunt echipe mici, nu mai sunt echipe mari. De aceea, tot timpul trebuie să dai tot ce poţi şi să fii concentrat la fiecare meci. 

Cu siguranţă, returul va fi un meci greu. Dar noi putem să ni-l facem uşor. Dacă vom şti să gestionăm, dacă vom intra determinaţi, dacă nu vom crede că va fi un meci uşor, sunt sigur că vom putea câştiga din nou. Dar trebuie implicare pentru asta, iar toţi cei care vor intra în teren trebuie să fie 100% concentraţi", a declarat Liviu Antal. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel