Şase jucători de la Real Madrid, câştigătoarea Ligii Campionilor, şi patru de la Manchester City figurează în Echipa mondială FIFPRO, anunţată luni de Sindicatul internaţional al fotbaliştilor, din care lipseşte starul argentinian Lionel Messi, pentru prima oară în aproape 20 de ani, informează Reuters.
Publicitate
Jude Bellingham (Real Madrid) a dominat ancheta pentru stabilirea "FIFPRO World 11 2024, internaţionalul englez primind 11.176 de voturi din partea colegilor săi.
Olandezul Virgil van Dijk, fundaşul echipei FC Liverpool, este singurul "intrus" în Echipa mondială masculină, dominată de Real Madrid şi Manchester City.
Echipa mondială feminină stabilită de FIPRO are în componenţă cinci jucătoare din Anglia: Lucy Bronze, Mary Earps, Alex Greenwood, Lauren James şi Keira Walsh.
Lucy Bronze figurează pentru a şaptea oară în această echipă, egalând recordul franţuzoaicei Wendie Renard.
Zambiana Barbra Banda a devenit cu această ocazie prima jucătoare africană inclusă în Women World 11, scrie Agerpres.
Echipa mondială masculină FIFPRO:
Portar: Ederson (Manchester City/Brazilia)
Fundaşi: Dani Carvajal (Real Madrid/Spania), Virgil van Dijk (Liverpool/Olanda), Antonio Rudiger (Real Madrid/Germania)
Mijlocaşi: Jude Bellingham (Real Madrid/Anglia), Kevin De Bruyne (Manchester City/Belgia), Toni Kroos (Real Madrid/Germania), Rodri (Manchester City/Spania)
Atacanţi: Erling Haaland (Manchester City/Norvegia), Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain/Real Madrid/Franţa), Vinicius Jr (Real Madrid/Brazilia).
Echipa mondială feminină FIFPRO:
Portar: Mary Earps (Manchester United/Paris Saint-Germain/Anglia)
Fundaşi: Lucy Bronze (FC Barcelona/Chelsea/Anglia), Olga Carmona (Real Madrid/Spania), Alex Greenwood (Manchester City/Anglia)
Mijlocaşi: Aitana Bonmati (FC Barcelona/Spania), Alexia Putellas (FC Barcelona/Spania), Keira Walsh (FC Barcelona/Anglia)
Atacanţi: Barbra Banda (Shanghai Shengli/Orlando Pride/Zambia), Linda Caicedo (Real Madrid/Columbia), Lauren James (Chelsea/Anglia), Marta (Orlando Pride/Brazilia).