Laurenţiu Reghecampf, antrenorul celor de la Al-Tai, din Arabia Saudită, nu mai poate sta pe banca niciunei echipe până nu îşi plăteşte datoriile către Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova.
Laurenţiu Reghecampf a stat 7 etape pe banca celor de la Universitatea Craiova în acest sezon, însă a plecat după ce a primit o ofertă de la Al-Tai. Antrenorul trebuia să îşi plătească clauza de reziliere pentru a pleca de la Universitatea Craiova, însă nu a făcut acest lucru, motiv pentru care oficialii oltenilor au mers în instanţă.
Acum, Universitatea Craiova a avut câştig de cauză, astfel că Laurenţiu Reghecampf nu mai poate sta pe bancă, nici în Europa, nici în Arabia Saudită.
Anamaria Prodan a explicat ce se întâmplă acum cu antrenorul.
"Toată lumea îi spune lui Reghe: 'Ai grijă că nu ai bani să mai plătești încă un proces, nu are nimeni în România așa ceva'. Iar tu care ești amărât, cu datorii pe la toată lumea din fotbal… Reghe nu mai poate să antreneze până nu-i dă banii lui Rotaru. 300.000 și ceva, sunt bani mulți pentru Reghecampf în momentul acesta. Știu că în România, dar și în Europa nu mai are cum să stea până nu plătește banii, pentru că Rotaru a câștigat în instanță", a spus Anamaria Prodan, pentru Fanatik.
”Motivul pentru care Laurențiu Reghecampf nu a stat pe bancă la ultimul meci al echipei Al-Tai este că a ajuns la o înțelegere cu președintele clubului pentru o despărțire amiabilă. El urmează să fie plătit până la finalul contractului, dar nu va mai antrena echipa.
Acesta este motivul absenței, nicidecum că ar avea vreo legătură cu vreo decizie de suspendare sau interdicție de a antrena în Arabia Saudită.
Afirmațiile potrivit cărora o hotărâre pronunțată de comisiile cu atribuții jurisdicționale din cadrul FRF ar putea reprezenta un impediment pentru ca Laurențiu Reghecampf sî antreneze în străinătate nu au niciun suport legal”, a precizat pentru Digi Sport Dan Idita, avocatul antrenorului.
Patronul Universităţii Craiova spunea în noiembrie că Laurenţiu Reghecampf nu i-a plătit încă niciun ban din clauza de reziliere.
"Mă uit în cont în cont mâine. Nu am primit. Am câștigat acum, în prima instanță, la comisii, nu știu dacă face sau nu recurs, după care se va pune în executare. 300.000 de euro a rămas, el a propus 150.000 de mii, am negociat, după ce am negociat am rămas la 300.000.
Nu am văzut banii, dacă îi primim anunțam. Orice înțelegere juridică în România trebuie confirmată de justiție. Am câștigat la comisii, cum să îl las? Mai are să îmi dea și niște bani înapoi, nu mulți. Mai puțin de 500.000 de euro”, spunea Mihai Rotaru în luna noiembrie.