Patronul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a explicat motivele pentru care cei doi jucători s-au despărțit de clubul covăsnean.
Vitalie Damașcan, internaționalul moldovean în vârstă de 25 de ani care a jucat și în tricoul actualei echipe de divizie secundă, FC Voluntari, a semnat cu israelienii de la Maccabi Petah Tikva, adversarii din Conference League ai echipei CFR Cluj.
Damașcan i-ar fi transmis lui Laszlo Dioszegi că nu mai dorește să continue în tricoul covăsnenilor, astfel că acesta s-a despărțit de Sepsi OSK. El a jucat 13 partide pentru Sepsi în sezonul trecut, reușind să marcheze un singur gol.
„Cu Damașcan treaba stă puțin altfel. Trebuie să spun lucrurile așa cum au fost: anul trecut, în iarnă, când am fost în Turcia, Damașcan s-a dus de 10 ori la camera antrenorului să-i spună că el nu vrea să rămână la Sfântu, că are ofertă din Elveția și că ăsta e țelul lui, că nu vrea să rămână. Până la urmă, antrenorul a fost de acord să-l lase să plece, cu acordul nostru, ca împrumut în Elveția.
Iar acum, când a revenit după împrumutul în Elveția, l-am întrebat foarte clar care sunt gândurile lui. L-am reprimit în lot, s-a și antrenat alături de echipă câteva zile, dar mi-a spus foarte clar că gândul lui nu este la noi, nu este în România și că el vrea să plece afară.
Slavă-Domnului că peste două - trei zile a venit o ofertă pentru el! Înainte ca cineva să se gândească, să știți că noi n-am primit niciun leu, s-a înțeles cu o echipă din Israel, și-a luat bagajele și a plecat. Asta e. Știi cum e, jucătorii nu pot fi opriți fără voia lor. Cine nu vrea să joace la echipă, atunci... Până la urmă, așa a fost și cu Marius Ștefănescu.”, a declarat Dioszegi, la We Radio Sfântu Gheorghe.
Clubul s-a despărțit și de mijlocașul Ion Gheorghe, în vârstă de 24 de ani, care a avut un conflict cu antrenorul Bernd Storck. Fotbalistul a evoluat câteva luni în Polonia, la formația celor de la Stal Mielec, dar la revenirea în România, tehnicianul german a considerat că nu mai poate fi utilizat în echipă, astfel că Gheorghe a devenit jucătorul nou-promovatei Gloria Buzău.
„Întotdeauna am spus că noi nu vrem să avem secrete, nu avem secrete. Ei au fost dați împrumut anul trecut, au venit înapoi...
Ion Gheorghe a avut o problemă cu antrenorul (n.r. Bernd Storck) la meciul cu FCSB de la București, apoi mi-a spus antrenorul foarte clar că nu se mai bazează pe el. Deci, a fost luată decizia ca el să plece definitiv. A fost o soluție bună pentru ambele părți”, a mai spus Dioszegi.
De asemenea, patronul covăsnenilor a mai spus că decizia de suspendare a lui Cosmin Matei pentru șase luni a adăugat încă o problemă la lotul echipei, după pierderea lui Marius Ștefănescu, atacantul transferat de FCSB în vară: „În afara faptului că l-am pierdut pe Ștefănescu care era un jucător foarte bun - exponențial, a venit, acum două săptămâni, decizia de suspendare a lui Cosmin Matei, șașe luni de zile. E o mare pierdere pentru noi, din păcate... acest campionat a început cu scandaluri și ele continuă în fiecare săptămână... Chiar mă gândesc, câteodată, de unde am energia să mai continui în felul ăsta.”, a mai declarat el.
Fotbalistul Cosmin Matei (32 ani) a fost suspendat de Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) pentru o perioadă de șase luni pentru dopaj. El a anunțat, prin intermediul clubului de fotbal covăsnean, că va face recurs la decizie.