Volei La fotbal avem generaţia de suflet, la volei avem generaţia de...? Selecţionerul Sergiu Stancu a dat răspunsul

Data publicării:
Foto: Federaţia Română de Volei
EXCLUSIV
Foto: Federaţia Română de Volei

După victoria României de la EURO 2024 cu Ucraina, scor 3-0, selecţionerul de atunci, Edi Iordănescu, şi-a supranumit băieţii "generaţia de suflet". România s-a calificat la Campionatul Mondial de Volei Masculin după 43 de ani, astfel că l-am întrebat pe selecţionerul Sergiu Stancu cum şi-ar supranumi el băieţii. 



Edi Iordănescu a cerut românilor să nu compare actuala generaţie de la naţională cu Generaţia de Aur, ci să îi poreclească "generaţia de suflet". 

"Felicit băieţii, efectiv au fost fabuloşi. Referitor la această generaţie, vă rog ceva. Am văzut deja că începe să fie numită în fel şi fel. Sunt antrenorul lor şi vă rog cu toată puterea: Nu o numiţi în niciun fel. Au fost generaţii de aur, au fost extraordinari în trecut, au făcut performanţă. Această generaţie nu reprezintă niciun metal. E generaţia de suflet. E echipa care a pus cel mai mult suflet. Şi ştiu multe din trecut. Suflet ca generaţia asta şi o inimă atât de mare nu a mai fost. Românii trebuie să înveţe să o iubească şi să pună suflet alături de ei. 

Băieţii ăştia au dat multe borne peste cap. Au alergat continuu, până au căzut din picioare. Au făcut un efort fantastic. E meritul lor total şi eu le sunt recunoscător şi sunt mândru de ei", a declarat Edi Iordănescu. 

România, calificată la CM Volei după 43 de ani

România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin din 2025, care va avea loc în Filipine, între 12 şi 28 septembrie 2025. 

România revine după o pauză de 43 de ani la Campionatul Mondial, ultima ediţia la care a participat fiind cea din 1982, din Argentina.

Ediţia de anul viitor va fi prima cu 32 de echipe la start, Federaţia internaţională mărind numărul de la 24. Vor fi 8 grupe de câte patru echipe, primele două formaţii din fiecare grupă urmând să se califice în şaisprezecimile de finală. Filipine a anunţat că meciurile se vor juca la Araneta Colisem din Quezon City, cu o capacitate de 14.000 de locuri, şi în SM Mall of Asia Arena, din Pasay, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Tot la Pasay se vor disputa şi fazele finale ale Mondialului.

L-am întrebat pe selecţionerul Sergiu Stancu cum şi-ar numi elevii, dacă la fotbal avem "generaţia de suflet". 

"Nu ştiu exact cum i-aş numi, dar la fotbal această sintagmă mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut şi momentul în care a fost aleasă, era clar suportul, energia pozitivă a oamenilor care au venit să îi susţină. Dacă vorbim de Generaţia de Aur, acei oameni nu au fost ajutaţi atât de mult suporteri, pentru că era mai greu cu ieşitul din ţară, erau alte vremuri. 

La volei e o generaţie de viitor, o generaţie care are tot viitorul în faţă, care a început să facă performanţă la nivel de echipă naţională şi care ne poate oferi multe satisfacţii în viitor", a declarat Sergiu Stancu la interviurile DCSport.ro. 

Youtube video image

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Volei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel