Echipa nationala Kosovo nu a fost sacţionată de UEFA pentru părăsirea terenului, spune Răzvan Burleanu

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, anunţă că naţionala Kosovo nu a fost sancţionată de UEFA pentru că a părăsit terenul la meciul cu România din Liga Naţiunilor. Singura sancţiune dictată de UEFA contra kosovarilor a fost pierderea meciului cu 3-0 la masa verde, alături de o amendă infimă, 6.000 euro. 



"În cazul în care Kosovo merge la TAS nu avem decât o singură poziţie, aceea de a ne apăra şi de a şi câştiga. Pentru că Federaţia Română de Fotbal a reuşit să câştige aproape toate procesele de la TAS în care a fost parte. Probabil Suedia ar fi mers la TAS şi dacă era avantajată şi de un alt scenariu. Însă e ciudat că nu respecţi nişte principii, şi anume ca meciul să se termine pe teren şi să se sancţioneze atunci când o echipă se retrage de pe teren. Noi nu am primit încă motivarea de la UEFA, deci nu avem foarte multe detalii. Dar rămâne această amendă iraţională şi anume că utilizarea unui laser a fost sancţionată mai mult decât gestul provocator care a dus la tot acest incident al jucătorilor kosovari. Însă ceea ce ne încurcă cel mai mult este disputarea unui meci fără suporteri. Aşteptăm motivarea, iar apoi vom decide dacă vom ataca această hotărâre. Selecţionata din Kosovo nu a fost sancţionată pentru părăsirea terenului de joc, fiindcă rezultatul trebuia, într-adevăr, stabilit la comisii, dar întrebarea noastră este care e sancţiunea (n.r. - lor)? Fiindcă rezultatul categoric trebuia să fie 3-0 pentru noi", a spus Burleanu, prezent la Gala 110 ani de Olimpism în România.

"Pare că totul a fost făcut în această direcţie"

"Primul scenariu cu care au lucrat cei din Kosovo a fost să câştige pe teren, s-a văzut asta şi din evoluţia lor, iar când au văzut că acest lucru nu mai e posibil atunci au activat celălalt scenariu (n.r. - retragerea de pe teren). Pare că totul a fost făcut în această direcţie pentru că am văzut comportamentul kosovarilor, ei au încercat să aducă o pată pe imaginea fotbalului, mai exact o imixtiune a politicului. Politicul niciodată nu trebuie să interfereze cu sportul. Noi întotdeauna am pus fotbalul mai presus de orice. Niciodată naţionala României nu a părăsit terenul de joc, aceasta este forma de a-ţi arăta respectul faţă de fotbal", a adăugat preşedintele.

România, sancţionată mai drastic de UEFA 

UEFA a publicat lista completă a amenzilor dictate împotriva FRF. 

"Comisia De Apel a decis: 

Să amendeze Federaţia Română de Fotbal cu 50.000 euro şi să decidă jucarea unui meci cu porţile închise, pentru comportament rasist şi/sau discriminatoriu al suporterilor. 

Să amendeze FRF cu 30.000 euro pentru mesaje politice provocatoare care nu îşi au locul într-un eveniment sportiv. 

Să amendeze FRF cu 9.000 de euro pentru aruncarea de obiecte. 

Să amendeze FRF cu 4.500 euro pentru folosirea materialelor pirotehnice. 

Să amendeze FRF cu 8.000 euro pentru folosirea laserelor. 

Să amendeze FRF cu 12.500 euro pentru deranjarea momentului imnurilor naţionale. 

Să amendeze FRF cu 14.000 euro pentru blocarea intrărilor/ieşirilor din arenă. 

Să avertizeze FRF pentru comportamentul nepotrivit al echipei naţionale", se arată în decizia UEFA. 

Deşi a fost declarată învinsă la masa verde, Kosovo a fost amendată cu doar 6.000 euro de către UEFA. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel