Atacantul kosovar Astrit Selmani este apreciat la clubul de fotbal Dinamo București, dar ultimele tensiuni dintre naționalele de fotbal ale României și Kosovo s-au văzut și în cadrul meciului din Superliga, dintre „câinii roșii” și „lupii galbeni”.
Jucătorul kosovar de fotbal Astrit Selmani a acuzat că fanii echipei Petrolul Ploiești și fundașul Marian Huja l-au jignit în timpul meciului dintre Dinamo și Petrolul, din a 17-a etapă a Superligii.
„Huja m-a insultat, mi-a insultat mama, tatăl, sora. A continuat cu jignirile. Mi-a spus lucruri nepoliticoase. Ce se întâmplă pe teren rămâne pe teren, ceea ce se petrece în afara lui este altceva. Poate în afara terenului este un om bun, dar pentru ce s-a întâmplat pe teren ar trebui suspendat pentru multe meciuri. Fanii lor au strigat la fel (n.r.- scandări rasiste). Vor să provoace. Nu e prima dată când am fost insultat”, a susținut Astrit Selmani, după meciul dintre Dinamo și Petrolul, scor 1-0.
Andrei Nicolescu a discutat despre atacantul dinamovist, după incidentele dintre naționalele de fotbal ale României și Kosovo, spunând că jucătorul kosovar este un lider în vestiar și totodată un om echilibrat.
„Astrit este un tip foarte echilibrat, pozitiv. N-a avut nimic de comentat (n.r. despre meciul dintre România și Kosovo), nici noi n-am avut nimic de comentat pe subiectul ăsta.
El este unul dintre liderii din vestiar, nu are nimic cu ce s-a întâmplat pe teren acolo. El aduce o energie pozitivă în vestiar”, a declarat administratorul special al clubului Dinamo, pentru GSP.
„Nu-mi dau seama dacă a fost rău sau bine că am ieșit de pe teren. E parte din joc, eu nu provoc pe nimeni. Eu sunt convins că sunt mulți oameni buni în tribune”, a declarat Selmani, întrebat ce părere are despre hotărârea naționalei Kosovo de a părăsi terenul, în meciul cu România.
Amintim că naționala de fotbal a Kosovo i-a acuzat pe suporterii români de scandări precum „Kosovo e Serbia” în cadrul partidei cu naționala României, din a cincea etapă a Ligii Națiunilor. Kosovarii au abandonat meciul cu două minute înainte de final, refuzând să mai revină pe teren. În realitate, conflictul a fost inițiat de căpitanul Amir Rrahmani, care l-a bruscat pe Alibec, alți jucători kosovari urmând să provoace publicul român, care a reacționat strigând numele Serbiei. Astfel, după cinci zile de la încheierea duelului fluierat de arbitru în absența formației kosovare pe suprafața de joc, UEFA a publicat decizia finală în privința acestui joc, ce implică sancțiuni mari pentru FRF.
VEZI AICI Oficial: Kosovo merge la TAS. Poziția Federației de Fotbal a Kosovo, după victoria României
Astrit Selmani a reușit să înscrie opt goluri și să ofere alte patru pase decisive în 16 meciuri jucate în tricoul lui Dinamo.